Selectează-ți localitatea și magazinul pentru a putea vedea ofertele personalizate.

Nu ai găsit magazinul?
Continuă căutarea pe hartă

Vezi harta

Rețeta tradițională de tocinei: pași simpli pentru un deliciu autentic

Dacă ești în căutarea unui preparat tradițional românesc, simplu de pregătit și extrem de gustos, atunci trebuie neapărat să încerci rețeta de tocinei. Aceste mici bucăți de răsfăț culinar, crocante la exterior și moi la interior, sunt o rețetă pe care bunicile noastre o preparau des, mai ales în sezonul rece. 

Cu toate că sunt cunoscuți și în alte culturi sub diferite denumiri (latkes la evrei, rösti în Elveția), în Moldova și Bucovina, tocineii au o savoare aparte datorită ingredientelor locale și tradiției de preparare. Dacă și tu vrei să afli cum se fac tocineii, hai să descoperim împreună cum poți transforma câțiva cartofi banali în adevărate delicii culinare!

Ce sunt tocineii și de ce este rețeta de tocinei populară? 

Nu știi ce sunt tocineii? Ei bine, tocineii sunt unul din preparatele clasice ale bucătăriei evreiești. Evreii din centrul, estul și nordul Europei au o bucătărie variată și gustoasă, din care bucătăria românească a preluat atât de multe delicii apetisante. Multe regiuni din România, în special Maramureș, Bucovina, Satu Mare și nordul Moldovei sunt puternic influențate de gastronomia iudeilor. Clătitele cu brânză dulce și smântână, papanașii prăjiți, dulceața de trandafir și rețeta de cornulețe fragede cu nucă sunt doar câteva dintre aceste delicii culinare.

Tocineii sau latkes sunt cunoscuți la noi drept tocinei bucovineni și sunt reprezentați de mici chifteluțe din cartofi rași, care se prăjesc în ulei încins. Tocineii pot fi simpli (doar din cartofi, ouă, sare și piper) sau pot avea diferite adaosuri, precum ceapă, usturoi și condimente. În prezent se prepară tocinei și din alte legume, precum dovlecei, morcovi, cartofi dulci sau conopidă.

Aceste chifteluțe din cartofi se trag tot din gastronomia iudaică, dat fiind că în nordul țării au existat întotdeauna mari comunități de evrei. Tocineii pot fi preparați atât cu cartofi cruzi, cât și fierți, și pot conține ouă, brânzeturi și alte ingrediente. În Maramureș, tocineilor li se spune hremzli sau hremzle, în timp ce maghiarii îi cunosc sub denumirea de tócsni, nemții le spun kartoffelpuffer, englezii îi numesc potato pancakes, italienii prepară frittelle di patate, iar francezii numesc tocineii galette de pommes de terre.

Ingrediente necesare pentru rețeta tradițională de tocinei

Acum că ai o imagine de ansamblu asupra rețetei de tocinei și originile acesteia, este timpul să dai o fugă la cel mai apropiat magazin Profi pentru a achiziționa toate ingredientele necesare rețetei. Pentru a pregăti o porție clasică de tocinei (suficientă pentru 4-6 persoane), vei avea nevoie de următoarele ingrediente:

  • 1 kg de cartofi (de preferat cartofi făinoși); 
  • 2 ouă; 
  • 2-3 linguri de făină (sau pesmet, după preferințe); 
  • 1 ceapă mică (opțional); 
  • sare și piper după gust; 
  • ulei pentru prăjit (ulei de floarea-soarelui); 
  • smântână și brânză rasă (opțional, pentru servit). 

Aceste ingrediente sunt ușor de găsit în orice supermarket și au fost folosite de generații întregi pentru prepararea tocineilor. Să trecem acum la procesul de preparare al acestei rețete din bucătăria evreiască!

Servire tocinei

Cum se prepară tocinei după rețeta tradițională?

Ai cumpărat toate ingredientele din gama de produse Profi? Atunci este musai să dăm startul rețetei tradiționale de tocinei și să ne delectăm, în final, cu acest preparat evreiesc autentic. Iată care sunt pașii pentru a pregăti tocinei după rețeta tradițională!

Pregătirea cartofilor 

Primul lucru pe care trebuie să-l faci este să speli bine cartofii. Dacă folosești cartofi noi, poți să îi lași cu coajă însă pentru tocineii tradiționali este recomandat să-i cureți de coajă. După ce i-ai curățat, dă-i pe răzătoarea mare. Dacă ai o răzătoare cu zimți mai fini, poți opta pentru aceasta, însă textura tocineilor va fi diferită. Rețeta clasică implică folosirea răzătoarei mari pentru a obține o textură mai rustică.

După ce ai răzuit toți cartofii, urmează un pas foarte important: scurgerea apei. Cartofii proaspeți conțin multă apă, iar dacă nu îi storci bine, tocineii tăi vor fi prea moi și nu vor deveni crocanți. Poți pune cartofii răzuiți într-un tifon curat și îi strângi bine, până când elimini cât mai multă apă din ei. În unele rețete tradiționale, apa lăsată de cartofi este păstrată și amidonul care se depune la fund este reintegrat în compoziție, dar acest pas este opțional.

Adăugarea celorlalte ingrediente 

După ce ai scurs bine cartofii, pune-i într-un bol mare. Acum este momentul să adaugi cele două ouă. Ouăle au rolul de a lega compoziția, așa că nu omite acest ingredient. Dacă vrei o variantă mai ușoară sau ai o dietă specifică, poți reduce cantitatea de ouă sau chiar să folosești înlocuitori de ou.

Mai departe, adaugă 2-3 linguri de făină. Făina ajută și ea la legarea compoziției și conferă o textură ușor pufoasă tocineilor. Dacă preferi o variantă mai crocantă, poți înlocui făina cu pesmet. Nu uita de sare și piper! Cantitatea de sare o ajustezi după gustul tău, dar în general o linguriță de sare ar trebui să fie suficientă pentru această cantitate de cartofi. Dacă vrei un gust mai complex, poți adăuga și alte condimente, precum cimbru sau usturoi pisat.

Opțional, poți adăuga și o ceapă mică, dată pe răzătoare. Ceapa va adăuga o dulceață subtilă și o aromă plăcută tocineilor, însă dacă nu îți place gustul cepei sau vrei să păstrezi rețeta cât mai simplă, o poți omite fără probleme.

Modelarea tocineilor

Acum că ai toate ingredientele în bol, amestecă bine compoziția. E important să obții un amestec omogen, în care toate ingredientele să fie bine distribuite. Dacă ți se pare că amestecul e prea moale, poți adăuga puțină făină în plus. Dacă, dimpotrivă, e prea dens, poți pune câteva linguri de lapte sau apă, pentru a-l subția.

După ce ai obținut consistența dorită, e timpul să modelezi tocineii. Poți să iei cu lingura câte o porție din amestec și să formezi chiftele aplatizate, de aproximativ 1 cm grosime. În mod tradițional, tocineii nu trebuie să fie prea groși, pentru că astfel nu se vor prăji uniform și nu vor deveni crocanți.

Prăjirea tocineilor 

Acum vine partea cea mai importantă – prăjirea. Așa cum se procedează și în cazul chiftelelor de dovlecei, pune o tigaie largă pe foc și adaugă suficient ulei încât să acopere fundul tigăii. E important ca uleiul să fie bine încins înainte de a pune tocineii la prăjit, pentru că altfel ei vor absorbi prea mult ulei și vor deveni grei și uleioși.

Pune tocineii în tigaie, având grijă să nu aglomerezi prea mult tigaia. Lasă suficient spațiu între ei, pentru ca aceștia să se prăjească uniform. Prăjește tocineii la foc mediu spre mare, aproximativ 3-4 minute pe fiecare parte, până când devin aurii și crocanți. Dacă focul este prea mare, se vor arde la exterior și vor rămâne cruzi în interior, așa că încearcă să menții o temperatură constantă! Când tocineii sunt gata, scoate-i pe un prosop de hârtie, pentru a absorbi excesul de ulei.

Servirea tocineilor 

Tocineii tradiționali se servesc fierbinți, imediat ce i-ai scos din tigaie. Poți să-i servești simpli sau îi poți servi cu smântână și brânză rasă – o combinație delicioasă și autentică. De asemenea, unii preferă să îi servească alături de sosuri de iaurt sau chiar murături.

Dacă vrei să duci rețeta la un alt nivel, poți să încerci să adaugi în compoziția tocineilor și alte ingrediente, precum dovlecei răzuiți, morcov sau chiar brânză. Aceste variante sunt la fel de savuroase și aduc o notă personalizată rețetei tradiționale.

Tocinei serviti cu smantana

Sfaturi pentru o rețetă de tocinei autentică

O rețetă autentică de tocinei presupune mai mult decât urmarea pașilor de preparare. Chiar dacă rețeta de tocinei bucovineni este una simplă, există câteva trucuri pe care le poți folosi pentru a te asigura că obții cel mai bun rezultat. Iată recomandările noastre pentru un deliciu autentic!

  • Alege cartofii potriviți

Cartofii făinoși sunt cei mai buni pentru tocinei, deoarece conțin mai mult amidon, ceea ce ajută la legarea compoziției.

  • Stoarce bine cartofii

Un pas esențial pentru a obține tocinei crocanți este să elimini cât mai multă apă din cartofii răzuiți.

  • Prăjește la foc potrivit

Dacă focul este prea mic, tocineii vor absorbi prea mult ulei, iar dacă este prea mare, se vor arde la exterior și vor rămâne cruzi în interior.

  • Servește-i calzi

Tocineii sunt cei mai buni atunci când sunt proaspăt scoși din tigaie, cu marginile crocante și mijlocul moale.

Tocinei autentici

Rețeta tradițională de tocinei este o opțiune simplă și delicioasă, perfectă pentru orice masă în familie. Pașii sunt simpli, iar ingredientele sunt accesibile, ceea ce face din tocinei un preparat adaptabil și iubit de toată lumea. Așa că data viitoare când ai poftă de ceva savuros și ușor de pregătit, încearcă această rețetă de tocinei și bucură-te de gustul autentic inspirat de bucătăria evreiască!

Articole care se regăsesc în categoria Pranz

Rețete de plăcintă pe bază de carne: Mod de preparare și ingrediente necesare

28 noiembrie 2022

Nici n-a venit bine frigul, că deja trecem la aprins cuptoarele și la pregătit rețete de plăcinte de tot felul. Orice pasionat de gătit ar trebui să fie familiarizat cu plăcintele coapte în cuptor, rumene și aurii, cu o umplutură generoasă și gustoase din cale-afară! Gătite la cuptor, cu aluat dospit, foi fine din comerț […]

Citește mai mult

Chiftele de porc: rețetă delicioasă pentru mese savuroase în familie

28 ianuarie 2026

Chiftelele de porc aduc aproape familia, fie că pregătești un prânz de duminică sau vrei o gustare practică pentru picnic. Mulți iubitori de gătit caută acea rețetă care combină gustul autentic cu pași simpli de urmat. Prepararea acasă devine accesibilă pentru oricine vrea să impresioneze rapid, fără tehnici complicate. Folosind carne proaspătă, condimente potrivite și […]

Citește mai mult

Rețetă de supă cremă de praz: cum să obții o textură perfect

27 martie 2025

Dacă îți dorești o supă fină, cremoasă și plină de savoare, supa cremă de praz este alegerea perfectă. Pe lângă gustul său delicat și reconfortant, această rețetă este extrem de simplă și rapidă, fiind ideală atât pentru mesele de zi cu zi, cât și pentru ocazii speciale.  Secretul unei supe creme de praz reușite stă […]

Citește mai mult

Coaste de miel la cuptor: 3 rețete delicioase pentru masa de Paște

28 martie 2023

Sărbătorile de Paște se apropie cu pași repezi, așa că nu este deloc de mirare că toate gospodinele se întrec, care mai de care, în prepararea celor mai gustoase rețete cu carne de miel, fie că vorbim despre ciorbă de miel, drob de miel, stufat de miel sau friptură de miel la cuptor. Acesta este […]

Citește mai mult

Cum să prepari un stufat de porc perfect: rețeta clasică cu mămăliguță

19 decembrie 2024

Ești în căutarea unei rețete tradiționale, savuroase și pline de arome românești? Atunci trebuie să încerci stufatul de porc! Dacă în perioada Paștelui ne-am delectat cu deliciosul stufat de miel, în timpul sărbătorilor de iarnă se potrivește de minune stufatul din carne de porc.  Această mâncare clasică, pe cât de simplă, pe atât de gustoasă, […]

Citește mai mult

Ciorbă de perișoare: Pași de preparare

28 noiembrie 2022

Dintre toate rețetele lor tradiționale, românii apreciază cel mai mult ciorbele. Nu e de mirare, așadar, că există câteva rețete consacrate ale acestor preparate în țara noastră, rețete fără de care bucătăria românească este de neconceput; ciorba de burtă, ciorba de văcuță și ciorba de perișoare, alături de alte zemuri aromate se numără cu siguranță […]

Citește mai mult

Păstrăv la cuptor: Rețeta pas cu pas pentru o cină ușoară

03 iulie 2023

Dacă ești în căutarea unei rețete delicioase și ușor de preparat pentru o cină sănătoasă, păstrăvul la cuptor este alegerea perfectă! Află din rândurile de mai jos câteva sfaturi practice pentru alegerea celor mai buni păstrăvi, precum și metode de pregătire și asezonare corecte pentru a obține un gust desăvârșit. Articolul nostru îți oferă și o […]

Citește mai mult

Rețeta tradițională de tochitură de purcel cu mămăligă

07 decembrie 2022

Dacă ar fi să facem un top al celor mai gustoase și mai populare preparate tradiționale românești, atunci cu siguranță tochitura de purcel cu mămăligă s-ar regăsi printre ele. Fiecare regiune a țării are câte o variantă de preparare a rețetei tradiționale de tochitură de porc și toate sunt la fel de gustoase. Tochitura este […]

Citește mai mult

Tocăniță de pipote și inimi cu mămăliguță: rețeta perfectă pentru o masă sățioasă

11 iunie 2025

Îți dorești o masă caldă, plină de savoare, care să aducă gustul autentic al bucătăriei românești direct pe masa ta? Atunci tocănița de pipote și inimi cu mămăliguță este alegerea ideală! Această rețetă de tocăniță de pipote și inimi este simplă, economică și incredibil de gustoasă, perfectă pentru a-ți răsfăța familia sau prietenii.  În acest […]

Citește mai mult

Mușchiuleț de porc la cuptor: 5 secrete pentru a obține o friptură fragedă

16 februarie 2023

Nu știm care sunt preferințele tale în materie de carne, dar nouă ne place tare mult carnea de porc. Nu degeaba am gătit împreună de-a lungul timpului cele mai diverse rețete pe bază de carne de porc: de la scăriță de porc și ceafă de porc, până la tochitură de purcel și ciorbă de porc […]

Citește mai mult