locul nepotrivit
la job-ul actual?
locul nepotrivit
la job-ul actual?
locul nepotrivit
la job-ul
actual?
Valorile noastre
Tot ceea ce construim în PROFI este posibil datorită fiecăruia dintre noi. Valorile noastre sunt născute din modul în care suntem si ne comportam zi de zi. Succesul se construiește în fiecare zi, iar aceste valori sunt angajamentele de bază ale companiei noastre și ele reflectă modul în care ne raportăm la cei din jur.

Cei care înțeleg că procesul de învățare este continuu și se bucură de fiecare oportunitate de creștere profesională. Prin curiozitatea și dorința lor de a fi mai buni, ei sunt cei care dau viață noilor proiecte și investesc în propria DEZVOLTARE.

Cei care sunt deschiși să împărtășească idei, au inițiative și oferă sprijin celorlalți colegi și parteneri în găsirea soluțiilor optime, pentru că știu că performanțele de echipă se obțin mai ușor prin COOPERARE.

Cei care cunosc viziunea și obiectivele de dezvoltare ale companiei. Știu în orice moment care sunt așteptările celorlalți de la ei și își construiesc relațiile profesionale cu onestitate și TRANSPARENȚĂ.
Teambuilding-ul nostru, „Dăm Bacu la Arhitectură”, a fost foarte fain!
Am construit împreună Metropola Profi și ne-am distrat rememorând anii de liceu.
Ne-am bucurat de gustările care ne-au adus aminte de adolescență, apoi, am petrecut pe ringul de dans până la primele ore ale dimineții.
Până la următorul party, să continuăm să construim, să ne distrăm și să creăm amintiri frumoase împreună!
#OameniiDeLaProfi trăiesc experiențe faine împreună!
Proiecte Speciale
Flori și zâmbete pentru #FeteleDeLaProfi
#FeteleDeLaProfi sunt cele care aduc zi de zi energie, grijă și bună dispoziție în echipă. Pentru că ne inspiră mereu, #BăiețiiDeLaProfi le-au surprins cu flori și câteva momente speciale petrecute împreună. 💐
Fii Moș Crăciun pentru o zi!
Oamenii de la Profi s-au implicat din nou, ca în fiecare an, pentru Crăciun. Am primit scrisorile către Moș Crăciun de la sute de copii ai colegilor noștri și am pregătit cadourile pe care și le-au dorit, într-un efort de voluntariat care a unit toate echipele din birouri. Fun fact: cadoul cel mai dorit anul acesta este […]
Birouri de film de Halloween la Profi
De la dovleci zâmbitori la colțuri misterioase demne de Halloween, oamenii de la Profi și-au transformat birourile în adevărate decoruri de film! Echipe de 3–5 persoane au dat tot ce au avut mai bun cu frunze portocalii, pânze de păianjen și multă voie bună, aducând toamna și spiritul Halloween-ului la viață. Cele mai imaginative decorațiuni au […]
Gala Performanței Operaționale 2025
Între 19–21 noiembrie, am sărbătorit rezultatele remarcabile din întreaga rețea Profi! Echipele și colegii care s-au remarcat în formatele SUPER, LOCO și GO au fost recunoscuți, alături de cei care au contribuit la proiecte strategice și transformarea operațională. Premiile au acoperit categorii precum Cele mai bune rezultate, Cea mai bună evoluție a aplicației, Cel mai bun […]