Selectează-ți localitatea și magazinul pentru a putea vedea ofertele personalizate.

Nu ai găsit magazinul?
Continuă căutarea pe hartă

Vezi harta

Conopidă la cuptor: 3 idei de rețete sănătoase și ușor de preparat

Nu știm despre tine, dar nouă tare mult ne place conopida! Această legumă gustoasă poate fi gătită într-o mulțime de moduri delicioase și este păcat să nu o introduci în meniul tău. Ce o face atât de fantastică este faptul că este săracă în carbohidrați și grăsimi, dar bogată în vitamine importante pentru organism. Mai mult, versatilitatea acestei legume este incredibilă și odată ce vei descoperi lumea rețetelor cu conopidă, nu te vei mai putea opri. 

Și pentru că ne dorim să-ți demonstrăm din plin apetitul nostru pentru această legumă, astăzi te vom încânta cu cele mai ușor de preparat rețete de conopidă la cuptor. Toate sunt la fel de gustoase și deosebite, și te vor ajuta să urmezi o dietă sănătoasă. Iată cum se gătește conopida în cele mai delicioase moduri! 

1. Conopidă la cuptor cu smântână și cașcaval 

Poftești la o conopidă gratinată la cuptor, însă nu ai mai preparat până acum un asemenea deliciu? Nu avea grijă, căci în rândurile următoare poți descoperi rețeta de conopidă la cuptor cu smântână și cașcaval, extrem de simplu de preparat. Și mai simplu de înfulecat! 

Ingrediente

Din lista de ingrediente de mai jos vei obține aproximativ 4 porții de conopidă gratinată la cuptor, însă poți adapta cantitățile de ingrediente în cazul în care sunt mai mulți pofticioși la masă. În supermarketul Profi vei găsi toate aceste ingrediente și vei avea nevoie pentru această rețetă de următoarele: 

  • 600 g de conopidă; 
  • 200 ml de smântână grasă, cu min. 20% grăsime; 
  • sare și piper, după gust; 
  • 50 g de unt; 
  • 100 g de cașcaval ras; 
  • 2 linguri de pesmet. 

Cum gătim conopida la cuptor cu smântână și cașcaval?

Ți-ai făcut cumpărăturile din magazinul Profi? Iată ce ai de făcut! Desfă conopida în buchețele mici și clătește-o bine cu apă rece. Pune apoi la fiert 2 litri de apă cu 1 lingură de sare. Când apa a dat în clocot, adaugă buchețelele de conopidă în oală și opărește-le pentru 2-3 minute. Pregătește apoi un castron cu apă rece și câteva cuburi de gheață și transferă conopida opărită în acesta. Lasă conopida 2 minute în apa rece, apoi las-o la scurs într-o strecurătoare. 

Încinge apoi cuptorul la 180 de grade Celsius, unge o tavă cu unt și tapetează cu pesmet, pentru ca leguma să formeze o crustă crocantă la fundul formei. Rupe conopida în buchete și mai mici, pe care le vei distribui apoi într-un strat egal în forma de copt. Toarnă apoi smântâna peste aceasta și acoperă totul cu cașcaval ras. Dă conopida la cuptor pentru 20-30 de minute. Vei ști că este gata atunci când se va gratina frumos la suprafață, așa că scoate-o din cuptor și servește-o cu poftă! 

Conopida la cuptor cu smântână și cașcaval

2. Steak de conopidă la cuptor 

Chiar dacă te numeri printre cei care apreciază un steak adevărat, cu siguranță vei iubi această rețetă de conopidă la cuptor. Este vorba de steak-ul de conopidă la cuptor, un alt deliciu sănătos și ușor de gătit. Ți-am stârnit curiozitatea? Iată cum poți prepara și tu conopidă după rețeta de „steak”! 

Ingrediente 

Pentru 3-4 porții de steak de conopidă la cuptor vei avea nevoie doar de câteva ingrediente, pe care le poți selecta din gama de produse de la Profi. Iată ce trebuie să ai pe blatul de bucătărie pentru a da startul rețetei: 

  • 800 g de conopidă; 
  • 15 ml de ulei de măsline; 
  • 30 g de parmezan ras; 
  • 1 cățel de usturoi, zdrobit fin; 
  • 1 linguriță de boia de ardei dulce; 
  • 10 g de sare grunjoasă; 
  • 1 linguriță rasă de piper proaspăt măcinat. 

Cum gătim steak-ul de conopidă la cuptor? 

Te întrebi cum se gătește această mâncare de conopidă la cuptor? Vom începe cu pregătirea conopidei: îndepărtează frunzele și taie cotorul conopidei. Spală conopida sub un jet de apă rece și zvântă-o bine. Între timp, pornește cuptorul la 200 de grade Celsius. Cu ajutorul unui cuțit, feliază conopida în felii de 2 cm, de grosimea unor fripturi obișnuite. 

Alege o tavă pentru cuptor și tapetează cu hârtie de copt, apoi așează feliile de conopidă și stropește-le cu ulei de măsline. Amestecă într-un castron parmezanul ras cu usturoiul zdrobit, sarea, boiaua dulce și piperul. Transferă acest mix peste bucățile de conopidă și freacă-le ușor pe ambele părți, ca să intre amestecul condimentat printre buchețele. Mai stropește cu puțin ulei de măsline, apoi dă tava la cuptor, setând temperatura la 210 grade Celsius. 

După 10 minute întoarce feliile de conopidă pe partea cealaltă și mai lasă conopida la cuptor pentru alte 10 minute. Poți servi și tu aceste delicii ca atare sau poți să le servești ca și garnitură lângă niște aripioare de pui la cuptor, combinându-le cu sos de iaurt grecesc și usturoi. 

Steak-ul de conopidă la cuptor

3. Conopidă pane la cuptor după rețeta Keto 

Vrei o conopidă la cuptor de regim? Ei bine, află că se pot prepara și mâncăruri cu conopidă foarte sănătoase și una dintre ele este conopida pane la cuptor după rețeta Keto. Iată cum poți prepara și tu această rețetă de conopidă la cuptor! 

Ingrediente

Ești gata să prepari una dintre cele mai sănătoase rețete de conopidă? Vei avea nevoie de următoarele ingrediente din noul Profi pentru circa 6-8 porții de conopidă pane la cuptor:

  • 1 conopidă mare; 
  • 2 ouă; 
  • 2 linguri de ulei de măsline; 
  • ½ linguriță de sare și piper; 
  • 25 g de făină de migdale; 
  • 25 g de parmezan; 
  • 1 linguriță de pudră de usturoi; 
  • ½ linguriță de pudră de ceapă; 
  • 1 linguriță de boia afumată; 

Pentru sos: 

  • 240 ml de pastă de tomate; 
  • 1 linguriță de sos picant; 
  • 57 g de unt; 
  • sare și piper, după gust. 

Cum gătim conopida pane la cuptor? 

Acum că toate ingredientele se află pe blatul tău de bucătărie, hai să gătim împreună conopidă la cuptor după rețeta Keto! Începe prin a tăia mijlocul conopidei, după care taie conopida în bucăți mici, de mărimea unor aripioare de pui. Pregătește apoi compoziția: într-un bol mare, bate ouăle cu uleiul, sarea și piperul. Adaugă apoi bucățile de conopidă în bol și asigură-te că sunt bine acoperite. 

Adaugă apoi într-o pungă ziplock făina de migdale, parmezanul și condimentele, scurge bine bucățile de conopidă de excesul de ou și adaugă-le și pe acestea în pungă. Asigură-te că punga este închisă ermetic și agită bine ingredientele, în așa fel încât fiecare bucată de conopidă să fie acoperită de acest amestec. 

Într-o tavă de cuptor acoperită cu hârtie de copt, așează un grătar și transferă pe acesta bucățile de conopidă. Dă conopida la cuptor pentru 20-25 de minute sau până când aceasta devine aurie. Cât timp se coace conopida poți mixa sosul picant cu untul, pentru a obține un sos Buffalo delicios pentru conopida pane la cuptor. Când conopida este gata, acoperă bucățile cu sosul, folosind o pensulă. Apoi mai dă conopida la cuptor pentru 5 minute. Servește conopida cu poftă ca atare sau ca garnitură la preparatele preferate din carne! 

Conopida pane la cuptor

Cu atâtea rețete de conopidă la cuptor, cu siguranță vei avea inspirația necesară pentru a include această legumă în meniul familiei. Descarcă-ți aplicația Profi pentru a beneficia de cele mai bune oferte la ingredientele pentru rețetele de conopidă și încântă-i pe cei dragi cu preparate sănătoase și gustoase de fiecare dată!

Articole care se regăsesc în categoria Cina

Cum să prepari un rasol de vită la cuptor suculent și aromat?

26 februarie 2026

Un rasol de vită la cuptor bine făcut adună rapid familia la masă. Îl poți pregăti pentru o duminică liniștită, pentru o cină cu prietenii sau pentru o masă festivă în care vrei să servești ceva consistent și gustos. Carnea rumenită la exterior, fragedă și suculentă la interior, nu apare întâmplător. O obții dacă alegi […]

Citește mai mult

Chiftele marinate în sos de roșii: rețeta clasică pas cu pas

11 iulie 2024

Într-un top al celor mai gustoase preparate pe care le-am savurat în copilărie, chiftelele ocupă cu siguranță un loc special în sufletul oricărui gurmand. Și aici nu vorbim despre chifteluțele de dovlecei pe care le-am preparat nu demult, ci despre chiftelele marinate după rețeta clasică.  Chiftelele marinate în sos de roșii sunt un preparat clasic din bucătăria […]

Citește mai mult

Aripioare de pui la cuptor: 3 rețete ușor de preparat

28 noiembrie 2022

Aripioarele de pui înseamnă mai mult decât bazele pentru câteva preparate culinare. Aceste bucăți de carne de pui înseamnă posibilități dulci sau picante de gătire, dar și crocante sau suculente. Indiferent de modul de gătire, odată ce le vei scoate pe masă, toți cei dragi se vor îngrămădi să le guste, ghidați de aromele incredibile […]

Citește mai mult

Gulaș de porc: O mâncare consistentă perfectă pentru zilele răcoroase

20 noiembrie 2023

Ne plac foarte mult preparatele din carne de porc și cu siguranță dacă ne urmărești blogul de rețete de ceva timp ai avut ocazia să descoperi până acum câteva dintre cele mai savuroase rețete, în care carnea de porc este ingredientul principal. Și aici vorbim despre preparate precum scăriță de porc la cuptor, rețeta tradițională de tochitură de […]

Citește mai mult

Paste cu ton: 3 rețete practice și gustoase

16 februarie 2023

Iubim pastele! Și cu siguranță te-am convins deja pentru iubirea pe care o avem față de aceste preparate ale bucătăriei italiene atunci când am gătit împreună cele mai delicioase rețete de paste carbonara. În egală măsură iubim și peștele, așa că astăzi ne-am propus să te impresionăm cu câteva rețete simple și gustoase de paste […]

Citește mai mult

Cartofi țărănești: Rețetă tradițională ca la bunica

17 februarie 2026

La bunica, mesele erau mai mult decât hrană – erau povești, mirosuri care te făceau să zâmbești și gusturi care rămâneau în amintire. Cartofii țărănești, cu coaja aurie și aroma lor simplă, dar bogată, ne duc direct în acele momente. La Profi, ne place să păstrăm tradiția vie, aducând ingrediente proaspete și de calitate în […]

Citește mai mult

Rețeta tradițională de tocinei: pași simpli pentru un deliciu autentic

23 septembrie 2024

Dacă ești în căutarea unui preparat tradițional românesc, simplu de pregătit și extrem de gustos, atunci trebuie neapărat să încerci rețeta de tocinei. Aceste mici bucăți de răsfăț culinar, crocante la exterior și moi la interior, sunt o rețetă pe care bunicile noastre o preparau des, mai ales în sezonul rece.  Cu toate că sunt […]

Citește mai mult

Cum prepari corect pieptul de rață și 3 cele mai apreciate rețete

11 iulie 2024

Pieptul de rață este considerat o delicatesă în multe bucătării din întreaga lume. Cu textura sa unică și gustul bogat, prepararea corectă a pieptului de rață poate transforma o masă obișnuită într-un adevărat festin culinar. Dacă îți dorești să prepari și tu acest deliciu pentru o cină deosebită, ți-am pregătit în continuare câteva din cele […]

Citește mai mult

Limbă cu măsline: rețetă clasică pentru un preparat fraged și aromat

20 decembrie 2025

Limbă cu măsline este una dintre acele rețete clasice care reușesc să transforme ingrediente simple într-un preparat cu adevărat special. Deși pare un fel de mâncare sofisticat, secretul stă în gătirea lentă și atentă, care face limba fragedă, iar sosul bogat și aromat. În multe familii, această rețetă este asociată cu mesele de duminică sau […]

Citește mai mult

Tocăniță de miel cu legume: rețetă pas cu pas pentru o masă sățioasă

10 aprilie 2026

Tocănița de miel cu legume este genul de preparat care adună oamenii la masă fără prea multe invitații. Are gust bogat, sos consistent și bucăți fragede de carne care se desprind ușor cu furculița. O pregătești pentru o duminică liniștită, pentru sărbători sau pur și simplu atunci când vrei o mâncare caldă și hrănitoare. Rețeta […]

Citește mai mult