Selectează-ți localitatea și magazinul pentru a putea vedea ofertele personalizate.

Nu ai găsit magazinul?
Continuă căutarea pe hartă

Vezi harta

Tort de morcovi clasic și delicios: Rețeta pas cu pas pentru un desert îmbietor

Orice moment fericit din viață merită sărbătorit cu un tort delicios. Și dacă nu ții neapărat să prepari un tort de ciocolată cu această ocazie sau nu ești un fan al tortului diplomat, trebuie să știi că există numeroase rețete de tort care pot transforma mesele festive într-o adevărată sărbătoare. Iar rețeta de tort de morcovi sau carrot cake este una dintre acele rețete delicioase și drăgălașe, care poate aduce un aer festiv oricărei mese. 

Dacă nu ai mai încercat până acum acest tort de morcovi, nu va trebui să te lași intimidat de faptul că aluatul pentru blat are în compoziția sa o cantitate însemnată de morcovi, căci aceștia oferă o textură minunată și un gust delicios tortului. Combinația de blat pufos din morcovi și cremă de unt cu mascarpone este un deliciu. Și să nu mai vorbim despre decorul acestui tort, care-ți pune creativitatea la încercare. Iată rețeta pas cu pas a tortului de morcovi clasic și secretele pentru un desert îmbietor! 

Originile și istoria tortului de morcovi

Originile istorice ale tortului de morcovi pot fi urmărite înapoi în timp, până în Evul Mediu. Deși nu există o certitudine absolută cu privire la locul exact în care a apărut prima dată acest desert, se crede că tortul de morcovi are origini în Europa, la sfârșitul anilor 1500, atunci când a fost înregistrată prima rețetă intitulată „budincă cu morcov și carne”, ce conținea ingrediente și tehnici de preparare similare desertului actual modern. 

Evoluția tortului de morcovi de-a lungul timpului a fost influențată de schimbările în disponibilitatea ingredientelor și de preferințele culinare ale diferitelor perioade istorice. De exemplu, în secolele trecute, tortul de morcovi era preparat cu ingrediente simple, cum ar fi făină, zahăr și morcovi răzuiți. Pe măsură ce tehnologia culinară a avansat și au devenit disponibile alte ingrediente, rețeta a fost îmbunătățită și s-au adăugat ingrediente precum nucile și condimentele, pentru a-i conferi un gust mai bogat și o consistență mai moale.


Popularitatea tortului de morcovi a crescut în mod semnificativ în ultimele decenii, devenind un desert foarte apreciat în prezent. Acest lucru se datorează în parte faptului că tortul de morcovi este considerat a fi o opțiune mai sănătoasă în comparație cu alte deserturi cu conținut ridicat de zahăr. De asemenea, tortul de morcovi este adesea servit la evenimente speciale, cum ar fi nunți sau aniversări, datorită gustului său delicios și aspectului atrăgător.

Impactul cultural și geografic asupra rețetei clasice de tort de morcovi poate fi observat prin variațiile regionale ale acestuia. De exemplu, în unele culturi asiatice, tortul de morcovi poate fi preparat cu condimente precum ghimbirul sau cardamomul, oferindu-i un gust exotic. În alte regiuni, ar putea fi adăugate ingrediente locale, cum ar fi fructele uscate sau fructele de sezon, pentru a-i conferi un gust unic.

Felie de tort de morcovi

Ingrediente necesare pentru tortul de morcovi

Un tort de morcovi delicios stă nu doar la baza îndemânării în bucătărie, ci și la baza ingredientelor folosite pentru rețetă. Și vestea bună este că le vei găsi pe toate pe rafturile din noul Profi. Iată care sunt ingredientele de care ai nevoie pentru rețeta de carrot cake, pentru a ști ce să adaugi pe lista de cumpărături de la supermarket: 

Ingrediente pentru blatul de tort (cu un diametru de 20 cm)

  • 250 g de făină din gama Proxi;
  • 130 ml de ulei de floarea soarelui; 
  • 2 lingurițe de pudră de scorțișoară; 
  • 1/2 linguriță de pudră de ghimbir; 
  • 1/2 linguriță de pudră de cuișoare; 
  • 1/4 linguriță de pudră de nucșoară; 
  • 1/2 linguriță de sare; 
  • 2 lingurițe de zahăr vanilat; 
  • 1 linguriță de praf de copt; 
  • 1 linguriță de bicarbonat de sodiu; 
  • 100 g de zahăr alb; 
  • 50 g de zahăr brun; 
  • 3 ouă din gama O&O
  • 100 ml de lapte; 
  • 300 g de morcovi din gama Proaspete de la noi

Ingrediente pentru crema de unt cu mascarpone

  • 350-400 g de cremă de brânză; 
  • 200 g de mascarpone; 
  • 120 g de unt moale, la temperatura camerei; 
  • 100 g de zahăr pudră; 
  • 2 lingurițe de extract de vanilie. 

Ingrediente pentru decor 

  • nuci pecan mărunțite; 
  • morcovi din zahăr. 
Ingrediente necesare pentru tortul de morcovi

Cum se face tortul de morcovi după rețeta autentică

Ai toate ingredientele din gama de produse Profi pe blatul de bucătărie? Atunci putem să ne punem șorțurile și să trecem prin etapele de preparare ale celui mai delicios tort de morcovi, preparat după rețeta autentică de carrot cake. Iată cum prepari acest desert îmbietor! 

Pregătirea ingredientelor pentru rețeta de carrot cake

Pentru a obține un tort de morcovi delicios, este important să pregătești corect ingredientele înainte de a începe procesul de gătit. Curăță și rade morcovii proaspeți, folosind o răzătoare fină, pentru a obține o textură fină și uniformă. Măsoară ingredientele exacte necesare, cum ar fi făina, zahărul, uleiul vegetal, ouăle, bicarbonatul de sodiu, praful de copt, laptele și condimentele. 

Prepararea blaturilor pentru tortul de morcovi 

Încinge cuptorul la 180 de grade Celsius. De asemenea, tapetează cu hârtie fundul a două forme de tort cu diametrul de 20 cm și unge-le cu ulei pe margini. Într-un bol cerne făina și adaugă peste aceasta sarea, praful de copt și bicarbonatul de sodiu. Apoi se vor pune în bol și scorțișoara, nucșoara, cuișoarele, ghimbirul și zahărul vanilat, apoi se amestecă bine ingredientele solide. 

Într-un bol larg, separat, adaugă ouăle, zahărul alb și zahărul brun. Toarnă și uleiul și amestecă bine totul cu un tel, până ce zahărul se dizolvă complet. Ulterior se adaugă și amestecul pregătit anterior peste zahăr și ouă, apoi se amestecă din nou bine, bine. Toarnă laptele și mixează din nou compoziția. La sfârșit se vor încopora și morcovii dați pe răzătoare. 

Compoziția astfel pregătită se va turna în cele două forme de copt pregătite și se va da la cuptorul preîncălzit timp de 25 de minute. Poți face testul scobitorii la final, pentru a vedea dacă blaturile pentru tort de morcovi sunt coapte suficient. Scoate apoi blaturile pe un grătar de bucătărie și lasă-le să se răcească complet. Odată ce s-au răcit, taie fiecare blat în două părți egale, pentru a obține astfel 4 blaturi de tort. 

Prepararea cremei de mascarpone 

Acum vom prepara crema de mascarpone. Pune untul într-un vas și mixează-l până ce capătă o consistență cremoasă. Adaugă apoi treptat zahărul pudră și mixează până ce-l încorporezi perfect în crema de unt. Peste crema de unt se va adăuga treptat crema de brânză și cea de mascarpone, omogenizând cu grijă cu ajutorul unei spatule. Adaugă acum și extractul de vanilie, încorporează-l și crema de mascarpone pentru carrot cake este gata. 

Asamblarea tortului de morcovi 

Pune pe un suport pentru tort sau pe un platou primul blat de tort, apoi îmbracă suprafața blatului cu o parte din crema de mascarpone. Continuă în același mod cu celelalte blaturi, având grijă să păstrezi suficientă cremă pentru a îmbrăca tortul la final. Odată ce ai îmbrăcat tortul în crema de brânză, dă-l la frigider pentru câteva ore. Scoate apoi tortul și decorează-l după preferințe. Noi am ales să-l decorăm cu nuci pecan mărunțite și cu morcovi din zahăr. Va fi desertul ideal, promitem! 

Tortul de morcovi după rețeta autentică

Variante și adapări ale rețetei de tort de morcovi

Există mai multe modalități prin care poți personaliza rețeta clasică pentru a se potrivi gusturilor, dietei sau preferințelor speciale ale pofticioșilor din jurul mesei de sărbătoare. Iată care sunt adaptările pe care le poți aduce rețetei clasice de carrot cake! 

  • Înlocuirea ingredientelor pentru variante cu mai puține calorii

Dacă dorești un tort de morcovi mai dietetic, poți înlocui zahărul cu îndulcitori naturali, cum ar fi mierea sau siropul de agave. Aceștia adaugă dulceață tortului, fără a crește aportul de calorii. De asemenea, poți înlocui făina albă cu făină integrală sau cu făină de migdale pentru o variantă mai sănătoasă și mai bogată în fibre.

  • Adaptarea rețetei pentru variante vegane sau vegetariene

Pentru a adapta rețeta de tort de morcovi la un stil de viață vegan sau vegetarian, poți înlocui ouăle cu alternative vegetale, cum ar fi semințele de chia sau de in înmuiate în apă. Acestea vor oferi consistență și legătură în felul în care ouăle o fac în rețeta originală de tort de morcovi. De asemenea, poți utiliza lapte vegetal în loc de lapte de vacă și margarină vegetală în loc de unt.

  • Adăugarea sau eliminarea unor ingrediente pentru a se potrivi cu diferite gusturi sau restricții alimentare

Poți adăuga sau elimina anumite ingrediente pentru a personaliza gustul tortului de morcovi. De exemplu, poți adăuga nuci tocate, cum ar fi nuci, alune sau migdale, pentru un plus de crocanță și savoare. De asemenea, poți adăuga fructe uscate, cum ar fi stafide sau merișoare, pentru un plus de dulceață și textură. Dacă cineva are alergii sau intoleranțe alimentare, poți ajusta rețeta pentru a evita acele ingrediente problematice, cum ar fi glutenul sau lactoza.

  • Experimentarea cu diverse tehnici de decorare

Pentru a face tortul de morcovi și mai atractiv, poți încerca diferite tehnici de decorare. Poți utiliza glazuri colorate pentru a crea modele sau desene pe tort. De asemenea, poți folosi fructe proaspete sau fructe confiate pentru a adăuga un aspect proaspăt și vibrant. Nu uita să explorezi și opțiunile de decoruri comestibile, cum ar fi figurine din zahăr sau flori comestibile.

Variante și adapări ale rețetei de tort de morcovi

Suntem singuri că nu vei putea rezista tentației de a prepara un tort de morcovi după rețeta autentică de carrot cake, mai ales că vorbim despre o combinație delicioasă dintre un blat din morcovi pufos și o cremă de mascarpone savuroasă. Ține cont de etapele de preparare, pune-ți creativitatea la încercare pentru un decor fabulos al tortului de morcovi și cu siguranță vei reuși să-ți impresionezi toți invitații cu cele mai inedite variații ale acestui desert îmbietor!

Articole care se regăsesc în categoria Desert

Înghețată de casă: 10 rețete delicioase pe care le poți face acasă

16 iunie 2023

Noi, cei de la Profi, suntem pasionați de rețete de desert, așa că nu vine deloc ca o surpriză că de îndată ce zilele însorite și-au făcut apariția, gândul ne zboară la delicioasa înghețată de casă. Înghețata, așa cum știm cu toții, este un desert absolut savuros, asociat, în general, cu zilele călduroase de vară, fiind […]

Citește mai mult

Rețetă din Bucovina de căpșuni cu smântână și mămăliguță

27 martie 2025

Bucovina este un tărâm al gusturilor autentice, unde tradiția culinară se păstrează vie din generație în generație. Printre preparatele sale inedite, care îmbină simplitatea ingredientelor cu savoarea autentică, se numără și căpșunile cu smântână și mămăliguță. Poate părea o combinație neobișnuită la prima vedere, însă bucovinenii știu că acest amestec de texturi și arome creează […]

Citește mai mult

Clătite pufoase și delicioase: idei de rețete pentru mic dejun sau desert 

07 august 2025

Puține preparate aduc atât de rapid bucurie la masă ca o farfurie cu clătite calde. Fie că vrei să oferi un mic dejun potrivit pentru familie sau să pregătești un desert rapid, clătitele te inspiră să adaptezi rețetele după gustul fiecăruia. Mulți le asociază cu momente vesele, cu joacă sau cu discuții relaxate la finalul […]

Citește mai mult

Ciocolată de casă: rețeta copilăriei

16 februarie 2023

Deserturile copilăriei ne-au fascinat întotdeauna și ne-au umplut sufletele de bucurie de fiecare dată când le-am degustat. Acesta este și motivul pentru care vei regăsi pe blogul nostru culinar rețete cu deserturi precum cea de orez cu lapte sau de macaroane cu brânză, atât de iubite în copilăriei și atât de apreciate chiar și acum, […]

Citește mai mult

Rețeta prăjiturii Albă ca Zăpada: desertul copilăriei care te va purta înapoi în timp

17 decembrie 2024

Te-ai gândit vreodată cum ar fi să te întorci, măcar pentru câteva clipe, la mesele din copilărie, când deserturile erau făcute cu dragoste și răbdare? Dacă da, atunci prăjitura Albă ca Zăpada este răspunsul perfect. Este desertul care, prin aroma sa delicată și textura catifelată, te va purta cu gândul înapoi în timp, la zilele […]

Citește mai mult

Pasca fără aluat: o rețetă tradițională și savuroasă pentru masa de Paște

11 aprilie 2025

Când vine vorba de masa de Paște, pasca este unul dintre deserturile care nu lipsește de pe masa românilor. Dar dacă vrei ceva simplu, rapid și la fel de delicios, pasca fără aluat este alegerea perfectă. Dacă nu ai mai preparat până acum o pască fără aluat, atunci ești în locul potrivit pentru a găti […]

Citește mai mult

Prăjitura deșteaptă: Rețetă rapidă și pufoasă pas cu pas

14 iulie 2026

Sunt deserturi care nu țin doar de gust, ci și de amintiri. Mirosul lor umple casa și adună oamenii în jurul mesei fără să fie nevoie de invitații. Rețetele simple, transmise din generație în generație, au un farmec aparte și nu dau greș niciodată. În ele se strecoară liniștea unei după-amieze petrecute în familie și […]

Citește mai mult

Frigănele: Un deliciu crocant și pufos pentru un mic dejun perfect

30 iunie 2023

Vrei sa-ți începi dimineața cu un mic dejun delicios? Duci lipsă de inspirație și dorești să-i surprinzi pe cei dragi cu un breakfast aromat? Idei de mic dejun ți-am tot oferit pe blog de-a lungul timpului, una mai delicioasă decât alta, însă cu siguranță nu te-ai fi așteptat ca astăzi să-ți propunem rețeta de frigănele, unul […]

Citește mai mult

Tort Pădurea Neagră: rețetă autentică explicată pas cu pas

31 martie 2026

Tortul Pădurea Neagră este unul dintre acele deserturi care impresionează din prima felie. Ai blat de cacao aerat, vișine ușor acrișoare, frișcă fină și fulgi de ciocolată. Combinația este echilibrată și clară, fără arome încărcate. Dacă îl pregătești corect, obții un tort stabil, ușor de porționat și plăcut la gust. Rețeta clasică provine din Germania, […]

Citește mai mult

Batoane cu fulgi de ovăz: Rețete sănătoase pentru gustări pe parcursul zilei

30 iunie 2023

Noi, cei de la Profi, nu ducem niciodată lipsă de inspirație atunci când vine vorba de idei de gustări sănătoase pentru acele momente din zi în care pofta ne îndeamnă să facem alegeri alimentare mai puțin nutritive. Și pentru a-ți demonstra că imaginația noastră în ceea ce privește gustările sănătoase nu are limite, în articolul de […]

Citește mai mult