Selectează-ți localitatea și magazinul pentru a putea vedea ofertele personalizate.

Nu ai găsit magazinul?
Continuă căutarea pe hartă

Vezi harta

Salată orientală: Cum să prepari cea mai gustoasă rețetă?

Salata orientală este o opțiune delicioasă și sănătoasă pentru oricine dorește să adauge un plus de varietate în alimentația lor. În ciuda denumirii sale, se consideră că salata orientală este originară din Germania sau Polonia, având în vedere că „vedeta” rețetei este cartoful. 

În funcție de sezon, poți prepara salata orientală diferit, adăugând legume proaspete vara, salată verde primăvara și murături iarna. Descoperă din rândurile de mai jos rețeta clasică de salată orientală, pe care o poți pregăti în 20 de minute și câteva sfaturi care te pot ajuta să gătești întotdeauna o salată orientală delicioasă!

Ingrediente pentru rețeta de salată orientală

Din lista de ingrediente de mai jos vei obține 3 porții de salată orientală. În gama de produse Profi poți găsi tot ce-ți trebuie pentru a pregăti rețeta de salată orientală pe care ți-o propunem, așa că iată ce trebuie să treci pe lista de cumpărături atunci când mergi la supermarket

  • 700 g cartofi fierți în coajă;
  • 3 cepe roșii;
  • 3 ouă fierte tari;
  • câteva măsline negre;
  • opțional: castraveți proaspeți sau murați;
  • sare și piper după gust.

Pentru dressing ai la dispoziție mai multe rețete pe care le poți încerca. Noi îți recomandăm 3, iar tu o poți alege pe cea care se apropie cel mai bine de gusturile tale: 

Dressing clasic

  • 200 ml apă;
  • 7 grame sare;
  • jumătate de linguriță de zahăr;
  • 2-3 linguri de oțet de masă;
  • 3 linguri de ulei de floarea soarelui.

Dressing cu muștar

  • 30 ml oțet sau zeama de la jumătate de lămâie;
  • 70 ml ulei de floarea soarelui;
  • 50 ml apă rece;
  • jumătate de linguriță de zahăr;
  • 2 lingurițe de muștar;
  • sare și piper. 

Dressing cu maioneză

  • un gălbenuș crud și unul fiert de la ouă din gama O&O;
  • o linguriță de muștar;
  • 200 ml ulei de floarea soarelui;
  • 30 ml apă minerală;
  • sare.

Cum prepari cea mai gustoasă rețetă de salată orientală?

Pentru a pregăti o salată orientală delicioasă, este important să alegi ingrediente de calitate, iar la Profi le găsești din plin. Iată pașii prin care obții o salată orientală pe placul tuturor: 

  1. Pentru început, pune cartofii la fiert în apă cu sare. Îi poți acoperi cu un capac pentru a grăbi procesul. După 20-30 de minute, verifică-i cu o furculiță. Știi că sunt gata atunci când furculița pătrunde cu ușurință cartoful până la jumătate. Închide focul, scurge apa și lasă cartofii să se răcească. Poți face acest pas dimineața sau în oricare altă zi, apoi să pui cartofii la frigider până îi folosești pentru salata orientală. 
  2. Taie cartofii în cubulețe.
  3. Următorul pas este fierberea ouălor. Asigură-te că le scoți din frigider cu jumătate de oră înainte să le pui pe foc, astfel încât să nu crape atunci când ajung în punctul de fierbere. Lasă ouăle la fiert timp de 7 minute, deoarece ai nevoie de ouă fierte tari pentru această rețetă. După ce s-au scurs minutele, pune-le puțin sub jetul de apă rece, apoi decojește-le cu grijă, pentru a nu rupe albușul.
  4. Taie ouăle felii.
  5. Cojește și taie ceapa roșie solzișori. 
  6. Dacă ai măsline fără sâmburi, le poți tăia feliuțe. În caz contrar, le poți lăsa întregi. 
  7. În cazul în care ai la îndemână sau vrei să mai adaugi o aromă, poți tăia și câteva felii de castraveți murați sau proaspeți. 

Pregătirea dressingului

Pregătirea dressingului

Dressingul clasic este foarte ușor de pregătit. Tot ce trebuie să faci este să amesteci apa, oțetul, zahărul și sarea într-un bol până se topesc ingredientele solide, apoi să adaugi uleiul în fir subțire. Poți turna întreaga cantitate peste salata orientală sau mai puțin, în funcție de preferințe.

Pentru dressingul cu muștar, pașii de preparare sunt foarte asemănători. Pune într-un bol zeama de lămâie (sau oțetul), muștarul, apa, uleiul, sarea, piperul și zahărul. Amestecă energic până creezi o emulsie. 

Dacă ai ales maioneza clasică, atunci trebuie să pui într-un bol cele două gălbenușuri, muștarul și sarea. Amestecă maioneza cu o lingură de lemn, turnând puțin câte puțin din ulei, până când îl termini. În cazul în care ți se taie maioneza, adaugă 1-2 linguri de apă foarte rece și continuă procesul. 

Montarea salatei

Alege un bol încăpător și pune în acesta cartofii fierți tăiați bucățele, ceapa, rondelele de măsline și feliile de ouă fierte. Stropește ingredientele cu dressingul ales, apoi amestecă. Salata orientală este gata!

Secrete care te ajută să obții o salată orientală reușită

Acum, la final de rețetă, îți vom dezvălui și câteva dintre cele mai importante sfaturi de preparare ale salatei orientale. Iată de ce trebuie să ții cont pentru a te bucura de un preparat reușit: 

  • pune cartofii la fiert atunci când apa începe să clocotească. În acest mod, te poți bucura de un gust mai savuros, iar nutrienții se vor păstra. Nu uita să adaugi sare, deoarece vor fierbe mai repede;
  • pentru a reduce din intensitatea mirosului pe care îl are ceapa, o poți fierbe câteva minute într-un amestec de oțet, sare, piper și o linguriță de zahăr. Las-o pe foc până devine transparentă, apoi o poți adăuga în salată;
  • chiar dacă este mai recomandat uleiul de măsline, nu este potrivit pentru această rețetă. Folosește întotdeauna ulei de floarea soarelui, deoarece are un gust neutru.

Nu-i așa că te pornești spre cel mai apropiat magazin Profi pentru a te aproviziona cu ingredientele necesare? Prepară și su salata orientală și bucură-te de gustul senzațional al acesteia!

Articole care se regăsesc în categoria Salate

Salată de năut cu legume: rețetă rapidă

28 august 2024

Este sezonul salatelor pline de nutrienți, iar dacă ești în căutarea unei rețete rapide, sănătoase și sățioase, atunci salata de năut cu legume este alegerea perfectă pentru tine. Această salată nu este doar ușor de preparat, dar este și plină de proteine, fibre și vitamine esențiale.  Fie că vrei să îți pregătești un prânz rapid, […]

Citește mai mult

Salata Coleslaw: cum să o prepari și cu ce să o servești?

19 august 2024

De-a lungul timpului, ți-am oferit pe blog numeroase rețete de salate absolut delicioase, care să însoțească preparatele culinare servite la mesele în familie și nu numai. Nu am menționat însă niciodată salata de varză celebră Coleslaw, care se potrivește perfect cu cele mai diverse preparate.  Salata Coleslaw este o alegere clasică, perfectă pentru orice masă. Este ușor […]

Citește mai mult

Salată de paste cu pui și legume crocante: rețeta pas cu pas

23 septembrie 2024

Te-ai gândit vreodată să prepari o salată de paste cu pui și legume care să fie atât sățioasă, cât și sănătoasă? Această rețetă de salată este perfectă pentru tine, mai ales dacă îți dorești ceva rapid și gustos, fără prea mult efort. Salata de paste combină textura moale a pastelor și puiului cu prospețimea și textura crocantă […]

Citește mai mult

Salată de boeuf

09 decembrie 2021

Salata de boeuf este unul din cele mai indragite aperitive pregatite pentru mesele de sarbatori. Aceasta isi are originile in bucataria ruseasca. Simpla si gustoasa, aceasta salata a fost pregatita de un chef belgian (Lucien Olivier) la Moscova, in timp ce lucra pentru restaurantul Ermitaj. Reteta a fost bine pastrata de celebrul chef, dar un […]

Citește mai mult

Salată Grecească

12 iulie 2023

A venit vacanța în farfurie cu o salată grecească numai bună pentru o zi de vară călduroasă. De ce ingrediente ai nevoie? Cum se prepara salata greceasca? Mai întâi spălăm salata și o tăiem fâșii, iar apoi o punem într-un bol încăpător. Peste salată adăugăm telemeaua tăiată cubulețe, roșiile cherry tăiate sferturi, măslinele fără sâmburi […]

Citește mai mult

Salată de sfeclă roșie cu hrean: rețeta perfectă pentru un gust răcoritor

28 mai 2024

Ești în căutarea unui preparat culinar care să îmbine prospețimea cu aroma intensă? Atunci o salată de sfeclă roșie cu hrean se remarcă drept o alegere excelentă. Această combinație simplă și gustoasă nu doar că încântă papilele gustative, dar aduce și numeroase beneficii pentru sănătate.  Ți-am stârnit curiozitatea? Află în continuare despre beneficiile pe care […]

Citește mai mult

Salată cu ton

06 ianuarie 2023

După ce ne-am bucurat de sărbători de o mulțime de mese copioase, e momentul să trecem și la cine ușoare și fresh. Iar dacă PROFI ne ajută cu oferte, e și mai bine! Ingrediente: Mod de preparare: Începem prin a spăla salata și a rupe-o în bucățele, iar apoi o punem într-un bol încăpător. Peste […]

Citește mai mult

Ceapa verde: proprietăți, beneficii și idei de rețete

16 martie 2023

Dacă ar fi să facem un top al celor mai apreciate verdețuri de primăvară și vară, cu siguranță ceapa verde s-ar afla printre acestea. Cu multiple beneficii asupra organismului, ceapa verde poate fi consumată atât în salate, dar și într-o mulțime de alte preparate culinare gustoase. Așa că nu-i de mirare că ceapa verde este […]

Citește mai mult

Salată Caesar: Rețeta clasică pentru o gustare delicioasă

16 noiembrie 2023

Zilele toride de la final de sezon parcă te îndeamnă să savurezi în tihnă cele mai gustoase salate de vară și să te răcorești cu o limonadă de casă cu gheață și alte băuturi răcoritoare. Dacă stai să te gândești ce este bine să mănânci vara, atunci vei ajunge la concluzia că o salată fresh, cu legume de […]

Citește mai mult

5 rețete simple și gustoase de salate cu leurdă

28 martie 2023

Leurda este cunoscută popular ca „usturoiul sălbatic” sau „usturoiul ursului” si este o plantă care apare primăvara, în același timp cu urzicile și ștevia. Planta abundă în vitamina C, având numeroase beneficii asupra sănătății printre care: scăderea presiunii sistolice a sângelui, reducerea nivelului de colesterol, inhibarea agregării trombocitelor și creșterea fluidității membranei. [1, 2, 3] […]

Citește mai mult