Selectează-ți localitatea și magazinul pentru a putea vedea ofertele personalizate.

Nu ai găsit magazinul?
Continuă căutarea pe hartă

Vezi harta

Salată de boeuf cu pui: o rețetă delicioasă și hrănitoare

Dacă te gândești la mesele festive românești, cu siguranță unul dintre preparatele de bază care nu lipsește de pe masă este salata de boeuf. Cu toate că denumirea „boeuf” provine din franceză și înseamnă „vită”, în România această salată este adesea preparată cu pui, devenind astfel mai ușor de preparat și mai accesibilă. 

Dacă și tu îți dorești să servești celor dragi de sărbători o salată de boeuf cu pui alături de alte antreuri festive pentru masa de Crăciun, te invităm să descoperi în continuare cum poți prepara salată de boeuf cu pui după rețeta simplă. Suntem siguri că te va cuceri prin gustul său savuros și prin textura sa cremoasă!

Salata de boeuf cu pui – o rețetă reinterpretată

Salata de boeuf, un fel de mâncare de origine franceză, este unul dintre aperitivele cele mai îndrăgite de români, devenind aproape emblematică pentru mesele festive. Rețeta originală de salată de boeuf presupune folosirea unui amestec de legume fierte (cartofi, morcovi, mazăre, gogoșari), murături (castraveți și gogoșari), ouă fierte, maioneză și, nu în ultimul rând, a bucăților de carne de vită fiartă. Aceste ingrediente sunt tocate mărunt și amestecate împreună, pentru a crea un fel de mâncare delicios și consistent. 

De-a lungul timpului, această salată a fost adaptată și reinterpretată în funcție de preferințele și ingredientele disponibile. În România, cu toate că rețeta clasică de salată de boeuf era cu vită, pulpele de pui sau pieptul de pui au devenit o alternativă populară, mai ales datorită faptului că sunt mai ușor de gătit și mai accesibile.

Un alt aspect interesant al acestei salate este că poate fi adaptată și pentru cei care urmează diete specifice. De exemplu, pentru o variantă mai ușoară, poți folosi maioneză light în locul maionezei tradiționale. În plus, cei care preferă o variantă fără carne pot înlocui pulpele sau pieptul de pui cu ciuperci fierte sau chiar cu năut.

Această reinterpretare nu modifică esența salatei de boeuf, ci doar o adaptează la vremurile moderne și la nevoile nutriționale actuale. Salata de boeuf cu pui păstrează gustul savuros și textura plăcută a rețetei originale. Așadar, fie că alegi varianta tradițională sau reinterpretarea ei, salata de boeuf rămâne o alegere excelentă pentru mesele festive sau pentru o cină specială în familie.

Salata de boeuf cu pui

Ingrediente pentru salată de boeuf cu pui

Pregătirea unei salate de boeuf cu pui necesită o serie de ingrediente, fiecare contribuind la gustul final al rețetei. Așa că, înainte de toate, trebuie să ajungi la cel mai apropiat magazin Profi pentru a alege toate ingredientele de care ai nevoie pentru salata de boeuf cu pui. Iată de ce vei avea nevoie!

  • pulpe de pui sau 2 piepturi de pui 
  • 7-8 cartofi albi
  • 250 g de mazăre
  • 6 morcovi
  • 2 rădăcini de pătrunjel
  • 2 păstârnaci
  • Castraveți murați Proxi
  • Sare, după gust

Ingrediente pentru maioneză

  • 4 ouă (2 gălbenușuri crude + 2 fierte)
  • 2 linguri de muștar dulce 
  • ulei

Ingrediente pentru decor

  • Maioneză de casă
  • Castraveți murați Proxi
  • Gogoșari 
  • Măsline negre 
Ingrediente pentru salata de boeuf cu pui

Cum prepari salată de boeuf cu pui: rețeta pas cu pas

Ai ales deja toate ingredientele necesare din gama de produse Profi? Atunci iată cum se prepară salata de boeuf cu pui după rețeta simplă, pas cu pas!

Fierberea ingredientelor pentru salata de boeuf 

Începe prin a pregăti pulpele dezosate sau piepții de pui. Fierbe carne de pui în apă cu puțină sare timp de aproximativ 20-25 de minute, până când devine fraged și se poate tăia ușor. De asemenea, fierbe mazărea rapid, timp de 5-7 minute, dacă este proaspătă sau congelată. Dacă folosești mazăre conservată, o poți adăuga direct după ce scurgi lichidul. În timp ce fierb puiul și mazărea poți pregăti legumele: curăță cartofii, morcovii și rădăcinoasele. 

În timpul fierberii, se va aduna spumă la suprafața supei de pui. Spumează bine, apoi adaugă legumele și leguminoasele în supă. Asigură-te să nu le fierbi foarte tare, deoarece acestea trebuie să rămână ferme pentru a putea fi tăiate apoi cubulețe. Odată ce au fiert, scurge apa și lasă ingredientele să se răcească.

Prepararea maionezei de casă 

Ți-am povestit deja într-un articol anterior cum să prepari maioneza de casă, simplu și rapid. Pentru început, fierbe 2 ouă. Lasă ouăle să se răcească, apoi pune într-un bol două gălbenușuri crude și două fierte, alături de muștarul dulce. Amestecă gălbenușurile cu muștarul și începe să adaugi ulei. 

Poți folosi mixerul: amestecă și în același timp adaugă ulei, puțin câte puțin. Timpul va depinde de cât de multă maioneză trebuie să prepari. Când maioneza începe să capete consistență, poți adăuga mai mult ulei. Mixează maioneza până ce devine cremoasă și adaugă sare după gust.

Pregătirea legumelor și puiului

După ce toate legumele s-au răcit, începe să le tai cubulețe mici. Tăiatul mărunt este esențial pentru o salată de boeuf cu pui de succes, deoarece fiecare lingură trebuie să conțină toate ingredientele într-o combinație perfectă.

Taie cartofii și morcovii cubulețe mici și pune-i într-un bol mare. Același lucru poți face și cu rădăcinoasele. Castraveții murați se taie de asemenea cubulețe mici. După ce i-ai tăiat, scurge-i bine de zeamă, pentru a evita ca salata să devină prea apoasă. De asemenea, toacă în bucățele mici pulpele de pui fierte sau pieptul de pui. 

Asamblarea preparatului

După ce toate ingredientele sunt pregătite, începe să asamblezi salata. Pune toate legumele tăiate cubulețe într-un bol larg. În bolul cu legume adaugă apoi carnea de pui tăiată și mazărea fiartă. Asezonează cu sare, după gust și adaugă apoi maioneza, amestecând bine toate ingredientele.

Este important să amesteci cu grijă, pentru a nu zdrobi cartofii sau morcovii. După ce toate ingredientele sunt bine amestecate, gustă și ajustează cu sare, după preferință.

Decorarea salatei de boeuf cu pui

Un alt aspect care face salata de boeuf cu pui să fie un preparat atractiv este decorul. Întinde salata pe un platou sau într-un bol mare și niveleaz-o cu o lingură. Folosește maioneza rămasă pentru a acoperi suprafața.

Decorul poate fi făcut simplu, dar spectaculos, folosind câteva feliuțe de castraveți murați, gogoșari sau măsline. Dacă ai păstrat albușurile de la ouăle fierte, le poți da diferite forme și le poți pune pe deasupra. Poți crea modele sau chiar flori folosind felii de ardei gras sau rondele de ou fiert. Decorarea este partea unde îți poți pune creativitatea la încercare.

Decorarea salatei de boeuf cu pui

Sfaturi pentru o salată de boeuf cu pui perfectă

Pregătirea unei salate de boeuf cu pui perfecte stă în baza anumitor trucuri și sfaturi de preparare. Iată recomandările noastre pentru a prepara cea mai bună salată de boeuf cu pui pentru masa festivă de sărbători!

  • Alege ingrediente de calitate 

Pulpele de pui proaspete din gama Ferma din deal, legumele de sezon de la Profi și maioneza de casă sunt cheia pentru un gust autentic. Totodată, poți alege castraveți murați Proxi, gogoșari în oțet și muștar dulce, toate din magazinele Profi. 

  • Scurge bine castraveții murați 

Dacă nu scurgi bine castraveții, zeama lor poate face salata prea lichidă, iar textura nu va fi aceeași.

  • Gătește legumele corect

Cartofii trebuie să fie fierți, dar nu prea moi, pentru a nu se transforma în piure când amesteci salata.

  • Taie legumele cubulețe 

Cu toate că poate părea o misiune migăloasă, mai ales când dorești să prepari cantități mai mari de salată de boeuf, tăierea legumelor în cubulețe este ideală pentru un aspect apetisant al preparatului. 

  • Prepară maioneză de casă

Pentru rețeta de salată de boeuf este ideal să prepari maioneză de casă, după rețeta descrisă mai sus. Aceasta va avea un gust superior celei pe care o găsești în comerț. 

  • Adaptează rețeta după gustul tău

Dacă preferi un gust mai acrișor, poți adăuga zeamă de lămâie sau mai mulți castraveți murați. De asemenea, poți experimenta și cu alte legume, precum țelina sau gulia. Totul ține de preferințe.

Salata boeuf

Prepararea salatei de boeuf cu pui este o ocazie minunată de a aduce împreună familia și prietenii. Este o rețetă simplă, dar cu un gust extraordinar, care aduce bucurie în orice moment special. Fie că o pregătești pentru sărbători, fie că vrei să o savurezi într-o zi obișnuită, această salată va fi cu siguranță apreciată de toți cei care o vor gusta. Încearcă și tu această rețetă și bucură-te de savoarea unui preparat tradițional românesc reinterpretat!

Articole care se regăsesc în categoria Aperitive

Zacuscă de vinete: Rețeta pas cu pas

20 octombrie 2022

Pe lângă multitudinea de compoturi, dulcețuri și murături, orice gospodină știe că sezonul de toamnă este sinonim și cu rețetele de zacuscă tradiționale. Putem să spunem chiar că zacusca este cel mai îndrăgit preparat conservat pentru iarnă în bucătăria tradițională românească. Și cum începutul de toamnă are tendința de a aduna pe masa ta din […]

Citește mai mult

Salam de ton

08 martie 2022

Rapid și bun merge mai ales cu salate 🙂 Preparare: Tonul îl scurgem foarte bine, pâinea o tăiem cubulețe, măslinele le mărunțim bine și mixăm cu ajutorul uni robot toate ingredientele până obținem o pastă pe care o rulăm în formă de salam în folie de plastic. Strângem bine de tot capetele și punem ruloul […]

Citește mai mult

Rețete cu sfeclă roșie: beneficii și trucuri pentru gătit

02 martie 2023

Sfecla roșie este folosită în alimentație încă din cele mai vechi timpuri, însă e atunci erau consumate doar frunzele acestei legume. Abia în timpul Romei Antice sfecla a început să fie consumată pentru rădăcina sa. Mai mult, în secolul XIX, Napoleon a declarat sfecla roșie drept principala sursă de zahăr a Franței, înlocuind astfel în […]

Citește mai mult

Cârnați de casă: Rețeta tradițională pas cu pas

07 decembrie 2022

Gustoși, aromați și nelipsiți de la mesele festive, cârnații de casă fac și ei deliciul sărbătorilor de iarnă în familie, alături de vestitele rețete de sarmale, delicioasele antreuri festive și tradiționalul cozonac cu nucă, după rețeta bunicii. Aproape în orice locuință, cârnații de porc sunt o mare mândrie gospodărească de Crăciun. Desigur, îi vei putea […]

Citește mai mult

Drob de miel: Idei de rețete savuroase și reinterpretări moderne

03 aprilie 2026

Există preparate care aduc oamenii la masă și creează momente de legătură, amintiri și bucurie împărtășită. Drobul de miel este unul dintre acele feluri de mâncare care poartă cu el tradiție, gust autentic și atmosfera meselor în familie. Fie că îl pregătești după rețeta clasică sau alegi variante reinterpretate, fiecare fel spune o poveste despre […]

Citește mai mult

Rețeta clasică de salată de icre cu ceapă pentru un aperitiv delicios

20 noiembrie 2023

Nu știm dacă printre cititori există iubitori ai preparatelor din pește, însă noi le îndrăgim și le gătim ori de câte ori avem ocazia. Mai mult decât atât, chiar ne-am răsfățat de curând cu o delicioasă saramură de pește, gătită ca în Dobrogea și avem de gând să pregătim pentru cină și pește la cuptor, aromat cu […]

Citește mai mult

Salată de vinete: 7 rețete ușoare pentru mesele de vară

07 august 2025

Vara, când piețele sunt pline de legume proaspete, iar zilele lungi te îndeamnă să petreci mai mult timp savurând mese ușoare și răcoritoare, salata de vinete devine vedeta bucătăriei tale. Mulți aleg această salată pentru prânz sau cină, deoarece ingredientele proaspete îi dau un gust autentic și o textură plăcută.  Fie că o preferi în […]

Citește mai mult

Cum să faci șorici în saramură: secretele unei rețete tradiționale reușite

13 decembrie 2024

Dacă ești pasionat de mâncărurile tradiționale românești și vrei să aduci la masă o gustare savuroasă, atunci trebuie să încerci să pregătești șorici în saramură. Acest preparat îmbină perfect textura crocantă și aroma intensă a usturoiului, fiind o adevărată delicatesă pentru iubitorii de mâncare cu carne de porc.  Procesul de pregătire este simplu, dar necesită […]

Citește mai mult

Ruladă de carne cu glazură dulce picantă

08 martie 2022

Pentru cei care nu iubesc în mod deosebit drobul tradițional de Paște din carne de miel, această ruladă poate fi o opțiune delicioasă pentru invitații noștri. Preparare glazură: Amestecăm ketchup-ul cu muștarul, zahărul și 1 linguriță sos worcester. După 30 minute, când ruladă noastră începe deja să se rumeneasca ușor, deschidem ușa cuptorului, ungem rapid […]

Citește mai mult

Zacuscă de ghebe: rețeta esențială pe care orice gospodină ar trebui să o cunoască

11 noiembrie 2024

Vrei să știi ce rețetă nu trebuie să lipsească din arhiva culinară a niciunei gospodine? Răspunsul este – zacusca de ghebe! Știm că am mai preparat aici, de-a lungul timpului, rețete de zacuscă precum zacusca de vinete sau cea de pește, însă acum, în plină toamnă, zacusca de ghebe este una dintre acele delicii tradiționale pe care […]

Citește mai mult