Selectează-ți localitatea și magazinul pentru a putea vedea ofertele personalizate.

Nu ai găsit magazinul?
Continuă căutarea pe hartă

Vezi harta

Idei de aranjamente pentru masa de Paște

Îți vine să crezi că parcă săptămâna trecută vorbeam despre aranjarea mesei de Crăciun și acum deja ne gândim la aranjamentele pentru masa de Paște? Este drept, ne mai desparte un timp de sărbătorile pascale, însă în magazinele de pretutindeni deja au început să apară cele mai diverse ornamente de Paște, care mai de care mai colorate, în forme de iepurași și ouă vopsite.

Și nu este deloc de mirare amalgamul de decorațiuni de Paște, căci prin tradiție, cu ocazia sărbătorilor, fie mergi în vizite, fie primești invitați. Și, cum de cele mai multe ori, ambele variante sunt valabile, îți vei dori ca oricine îți va trece pragul să se bucure de o masă de Paște organizată ca la carte, iar aranjamentele de Paște joacă un rol important în decor. 

Dacă și tu plănuiești să organizezi o masă festivă, îți propunem în articolul de astăzi câteva dintre cele mai deosebite idei de aranjamente pentru masa de Paște, pentru o atmosferă vie și colorată, ca de primăvară. Te anunțăm că se lasă cu mulți iepurași, ouă vopsite și flori! 

Imprimeurile florale, printre cele mai frumoase idei de aranjamente de Paște 

Știm cu toții că florile sunt un adevărat simbol al primăverii, prin urmare acestea trebuie să se regăsească cu siguranță la masa de Paște, într-un fel sau altul. Indiferent că vei alege imprimeurile florale pentru fața de masă, pentru șervețele, husele scaunelor sau alte elemente de decor, vei reuși să insufli prospețime și culoare în decorul mesei de Paște. 

Desigur, florile naturale sunt și ele o alegere inspirată de aranjament pentru masa de Paște, cu atât mai mult dacă ești în căutare de aranjamente pentru Paște și primăvară, în egală măsură. Lalelele, de pildă, se numără printre cele mai populare alegeri de sezon, alături de zambile, frezii și alte flori parfumate de primăvară. 

Masa de Paste

Coșulețe stil cuib pentru ouăle de Paște, în topul aranjamentelor pentru mese festive 

Vopsitul ouălor de Paște este una dintre cele mai frumoase tradiții, mai ales că ouăle, în special cele roșii, sunt considerate elemente centrale pe masa de Paște. Și pentru că ne dorim să însuflețești estetica acestei mese festive, îți recomandăm să dispui ouăle în „cuiburi”, cu alte cuvinte în coșulețe împletite din nuiele, frumos decorate cu paie. 

Alte idei inspirate de aranjamente pentru masa de Paște în ceea ce privește dispunerea ouălor pot fi paharele cu picior frumos decorate în care se vor așeza ouăle vopsite, suporturile pentru ouă în cele mai diverse forme și dimensiuni, dar recipientele transparente din sticlă, dacă dorești o notă modernă în aranjarea mesei de Paște. 

Coșulețe stil cuib pentru ouăle de Paște

Decorul mesei de Paște cu șervețele cu tematică pascală sau primăvăratică 

Masa de Paște are nevoie de aranjamente cu tematică specifică, cu atât mai mult dacă ești un adevărat iubitor a ceea ce înseamnă tradiție. Prin urmare, șervețelele cu tematică pascală pot fi o alegere excelentă pentru decorarea mesei festive. În gama de produse de la Profi vei găsi șervețele de masă cu motive de Paște dintre cele mai diverse, de la iepurași și până la coșuri cu ouă de Paște. 

O altă idee de aranjament pentru masa de Paște pe care o poți aborda dacă dorești să aduci prospețime și efect estetic este alegerea unor șervete de bucătărie din material textil, pe care să le „decorezi” cu flori de primăvară, prinse de acestea cu panglici sau șnururi colorate.

Decorul mesei de Paște

Aranjamente stil figurine simbolice pentru masa de Paște 

Alături de ouăle vopsite, iepurașul este și el un simbol al sărbătorilor pascale. Acesta este și motivul pentru care figurinele simbolice pot fi integrate cu succes în aranjamentul unei mese festive, cu atât mai mult cu cât iau forma unor iepurași de diferite dimensiuni. Poți alege și tu din magazinele Profi cele mai diverse figurine de Paște, pentru a completa într-un mod estetic decorul mesei de Paște. Te asigurăm că invitații vor fi impresionați de aceste ornamente inedite de Paște!

Aranjamente inedite pentru masa de Paște cu ouă și ramuri înflorite 

Știai că există infinite modalități prin care te poți folosi de o vază ca element de decor? Ei bine, dacă iubești aranjamentele inedite, una dintre cele mai originale idei pe care le poți avea pentru decorul mesei de Paște este plasarea ouălor colorate de Paște într-o vază transparentă. Ulterior poți strecura câteva ramuri înflorite printre acestea și vei obține un aranjamente ideal pentru masa de Paște. 

Același efect spectaculos îl poți obține strecurând printre ouăle vopsite câteva flori de câmp sau chiar și flori de grădină, dacă forma vazei permite adăugarea de apă în vază, fără ca ouăle vopsite să ajungă la nivelul acesteia. 

Aranjamente inedite pentru masa de Paște

Șervețele stil iepuraș pentru decorul mesei de Paște 

Atunci când vine vorba de idei creative pentru aranjarea mesei de Paște, șervețelele stil iepuraș ocupă un loc important la nivel creativ și estetic. Recomandarea noastră este să alegi șervete de masă din materiale textile în nuanțe care să corespundă decorului mesei și să le împăturești astfel încât să formeze un iepuraș cu cap de ou. Dispune aceste aranjamente pe fiecare farfurie și vei reuși să aduci instant un plus de farmec în decorul mesei de Paște. 

Șervețele stil iepuraș

Față de masă cu motive pascale pentru aranjamentul mesei de Paște 

Idei inspirate de aranjamente pentru masa de Paște sunt și fețele de masă cu motive pascale. În noul Profi vei găsi diverse modele de fețe de masă inspirate de simbolurile sărbătorilor pascale, frumos decorate cu iepurași de paște și ouă vopsite. Desigur, o astfel de față de masă se va potrivi ideal într-un decor rustic sau într-un decor cu spirit ludic, special gândit în jurul formelor și figurinelor haioase de Paște. 

Aranjamente cu ouă și flori, altă idee de aranjament pentru masa festivă

Știm că am menționat în rândurile anterioare o idee de aranjament pentru masa de Paște ce implica ouă colorate și flori, însă de această dată facem referire la combinarea ouălor și a florilor în buchete, amplasate central pe masa de sărbătoare. Pentru un proiect DIY desăvârșit poți chiar elimina conținutul ouălor, după care vei putea decora cojile de ou cu cele mai diverse aplicații, sub formă de pene și biluțe, apoi le poți integra perfect printre florile pastelate de sezon. 

Aranjament pentru masa festivă

Cu atâtea idei de aranjamente pentru masa de Paște, cu siguranță ai descoperit acel decor care te fascinează sau că toate aceste elemente te vor inspira să creezi propriul decor pentru masa festivă. Indiferent de alegere, îți dorim să te bucuri de sărbătorile pascale în liniște și pace și să ai un Paște cât se poate de fericit alături de cei dragi!

Mai multe idei practice pentru tine

Cum să prepari pandișpan pufos: rețete simple și gustoase

25 august 2025

Bună ziua! Primiți cu deserturi delicioase? Dacă există un desert care poate fi baza oricărei prăjituri savuroase, acela este pandișpanul. Textura sa pufoasă inconfundabilă și adaptabilitatea sa îl fac preferatul multor gospodine și pasionați de gătit. Dacă și tu vrei să prepari, chiar la tine acasă, un pandișpan aerat și gustos, ți-am pregătit în continuare […]

Citește mai mult

Cum se face un platou de brânzeturi: sfaturi și produse recomandate

11 iulie 2024

Vrei să te bucuri de o experiență franțuzească inedită? Noi credem că nu există un preparat care să te transporte în inima Parisului mai mult decât un platou de brânzeturi realizat ca la carte. Un platou de brânzeturi bine pregătit este o piesă centrală elegantă și savuroasă pentru orice ocazie, fie că este vorba de […]

Citește mai mult

Cum să prepari găluște de griș pufoase: sfaturi și trucuri pentru o textură perfectă

27 martie 2024

Noi, cei de la Profi, suntem mari amatori de rețete de ciorbă și supă, motiv pentru care te-am încântat pe blog, de-a lungul timpului, cu cele mai variate astfel de preparate tradiționale. De la ciorbă de perișoare până la ciorbă de lobodă, am bifat o serie de rețete de ciorbă, fără a menționa delicioasa supă cu […]

Citește mai mult

Dovleacul: Proprietățile nutritive și beneficiile sale pentru sănătate

26 iulie 2023

Descoperă în acest articol secretele dovleacului, un aliment mult prea subestimat, dar cu nenumărate beneficii pentru sănătate! Îți vom dezvălui de ce e important să incluzi acest fruct în dieta ta zilnică și ce minuni poate face datorită conținutului său bogat în vitamine, minerale și fibre. Vei afla cum te poate ajuta la îmbunătățirea sistemului […]

Citește mai mult

Cum să reciclezi în bucătărie? Sfaturi și recomandări utile

30 iunie 2023

Reciclarea este o practică esențială pentru protejarea mediului înconjurător și conservarea resurselor naturale. Bucătăria este un loc important în care este generată o cantitate semnificativă de deșeuri, însă la fel de bine se poate transforma și într-un spațiu în care poți implementa cu ușurință diverse practici de reciclare. Dacă și tu te întrebi cum să […]

Citește mai mult

Cum să îți planifici mesele pentru o săptămână: Sfaturi și trucuri

09 august 2023

Îți vei îmbogăți cunoștințele despre beneficiile planificării meselor pe o săptămână și vei învăța cum să începi acest proces. Îți vom oferi sfaturi valoroase pentru crearea unui plan de masă sănătos și hrănitor. După ce vei citi acest articol, vei avea toate instrumentele necesare pentru a-ți îmbunătăți alimentația și stilul de viață! Beneficiile planificării meselor […]

Citește mai mult

Curățenia generală: Sfaturi utile, greșeli de evitat și produse recomandate

16 noiembrie 2022

Orice persoană își dorește o locuință curată și ordonată, învăluită într-o atmosferă caldă și primitoare. Curățenia nu este importantă doar din punct de vedere estetic, ci și al sănătății, deoarece acarienii, alergenii, microbii și germenii se înmulțesc rapid într-un mediu plin de praf și mizerie, ceea ce poate duce la afecțiuni grave de sănătate. Pentru […]

Citește mai mult

Cum să faci o mămăligă perfectă: ghid pas cu pas

05 martie 2026

Mămăliga face parte din mesele care adună oamenii laolaltă. O pregătești rapid, din ingrediente simple, dar rezultatul depinde de atenție și de proporții corecte. Poate ai pățit să iasă prea tare, prea moale sau cu cocoloașe. Se întâmplă des, mai ales dacă torni mălaiul prea repede sau grăbești fierberea. Dacă vrei o mămăligă cu textură […]

Citește mai mult

Ziua femeii: Obiceiuri de 8 Martie

16 februarie 2023

„Vine, vine primăvara,/ Se aşterne-n toată ţara” sună începutul unui cântecel binecunoscut pentru copii. Și odată cu primăvara vine și Ziua Femeii. Pe 8 Martie, se sărbătorește femeia, acest simbol al vieții, al iubirii și al frumuseții spirituale. Și legat de ceea ce se sărbătorește pe 8 Martie, există o serie de obiceiuri, transmise de […]

Citește mai mult

Cum să prepari tăiței de casă perfecți? Trucuri și sfaturi utile

26 februarie 2026

Tăițeii de casă au un farmec aparte: gust autentic, textură perfectă și acel „ceva” care transformă orice supă sau fel principal într-o experiență memorabilă. Indiferent dacă vrei să pregătești o supă tradițională ca la bunica sau să aduci în farfurie rafinamentul bucătăriei italiene, totul începe cu o bază simplă și bine făcută: aluatul pentru tăiței. […]

Citește mai mult