Selectează-ți localitatea și magazinul pentru a putea vedea ofertele personalizate.

Nu ai găsit magazinul?
Continuă căutarea pe hartă

Vezi harta

Curățenia generală: Sfaturi utile, greșeli de evitat și produse recomandate

Orice persoană își dorește o locuință curată și ordonată, învăluită într-o atmosferă caldă și primitoare. Curățenia nu este importantă doar din punct de vedere estetic, ci și al sănătății, deoarece acarienii, alergenii, microbii și germenii se înmulțesc rapid într-un mediu plin de praf și mizerie, ceea ce poate duce la afecțiuni grave de sănătate. Pentru a evita astfel de situații și pentru a te putea bucura de un mediu sigur, este important să știi cum să faci curățenie într-un mod eficient.

Întreținerea zilnică a ordinii nu necesită prea mult timp, însă periodic este nevoie și de o curățarea minuțioasă a spațiului de locuit sau de o curățenie generală, așa cum este numită popular. Vrei să descoperi cum poți face curățenia generală într-un mod rapid și eficient? Ți-am pregătit în articolul următor o serie de sfaturi utile și reguli generale de curățenie, dar și greșeli pe care să le eviți atunci când faci curat în casă. Mai mult, vei găsi și câteva produse recomandate pentru care poți opta când faci curățenie generală!

Sfaturi pentru a face curățenie în casă în mod eficient

Stilul de viață alert pe care-l trăim majoritatea face aproape imposibilă curățenia și ordinea permanentă într-o locuință, cu atât mai mult dacă ai copii sau dacă viața ta este una agitată. Desigur, a apela la o persoană care să facă menajul pare tentant pentru majoritatea gospodinelor, însă acest lucru presupune un buget generos, dar și încrederea de a lăsa pe cineva în preajma bunurilor tale.

Prin urmare, trebuie să accepți provocarea de a face curățenie generală și să înveți cum poți face curățenie într-un mod eficient în locuința ta. Iată sfaturile noastre, de care poți ține cont pentru a-ți ușura munca și efortul depus:

  • Evită să te plimbi dintr-o cameră în alta încercând să faci curățenie simultan în toată locuința, ci mai bine concentrează-te pe fiecare încăpere în parte. În acest fel te poți concentra mai ușor pe ce ai de făcut și poți termina mai rapid. Mai mult, vei avea un sentiment de satisfacție după fiecare cameră, ceea ce te va motiva să continui curățenia generală în întreaga locuință.
  • Fă ordine în fiecare zi, pentru a-ți fi mai ușor când te apuci de curățenia generală. Înainte de orice curățenie, este necesar să faci ordine și să pui toate lucrurile la locul lor. Acest proces poate dura mai mult decât curățenia în sine, însă poți sări peste el dacă vei rezerva puțin timp în fiecare zi ordinii.
  • Fă-ți un obicei din a șterge mai des suprafețele din locuință, precum obiectele sanitare, electrocasnicele sau blatul de la bucătărie. Este mult mai ușor să cureți petele atunci când sunt proaspete, decât după ce au trecut câteva zile. De pildă, poți curăța cada imediat după ce ai folosit-o, poți spăla vasele după fiecare masă și poți da zilnic cu mătura, mai ales în zonele pe care le folosești intens.
persoana sterge masa

De unde începi curățenia în casă: pași de urmat pentru curățenia generală

Dacă nu dorești ca igienizare locuinței să dureze prea mult timp, ar fi ideal să te organizezi și să-ți faci un plan de curățenie generală. Acest lucru te va ajuta să-ți eficientizezi munca și să ai rezultate bune în cel mai scurt timp. Dacă nu știi cu ce se începe curățenia în casă, ține cont că este recomandat să începi curățenia generală cu încăperile pe care le folosești cel mai des, pentru că aici vei avea cel mai mult de muncă.

Curățenia în living și pașii de urmat

  • Elimină din camera de zi toate lucrurile nefolositoare și strânge într-o cutie toate elementele de decor.
  • Șterge praful de pe dulapuri, bibliotecă și comodă, apoi șterge decorațiunile.
  • Spală geamurile.
  • Curăță canapeaua și fotoliile;
  • Strânge și spală sau scutură articolele textile precum păturile, draperiile și perdelele.
  • Curăță covoarele.
  • Aspiră podelele și spală-le cu un mop și o soluție specială, în funcție de tipul de suprafață.

Curățenia în bucătărie și pașii de urmat

  • Spală vasele murdare.
  • Spală corpurile de mobilier suspendate.
  • Spală blatul de bucătărie și masa.
  • Spală chiuveta și electrocasnicele.
  • Strânge și spală articolele textile, precum fața de masă, prosoapele sau șorțul de bucătărie.
  • Mătură și spală pardoseala.

Curățenia în baie și pașii de urmat

  • Aruncă tot ceea ce nu este necesar.
  • Depozitează într-o cutie articolele de igienă personală.
  • Spală geamurile și oglinzile.
  • Curăță și dezinfectează obiectele sanitare.
  • Curăță dulapurile și alte suprafețe existente.
  • Curăță și spală pardoseala.
  • Curățenia în dormitor și pașii de urmat
  • Așează toate piesele vestimentare la locul lor.
  • Strânge și spală așternuturile și lenjeria de pat.
  • Șterge praful de pe mobilier și organizează elementele decorative.
  • Fă ordine pe noptieră și în sertare.
  • Spală geamurile și oglinzile.
  • Aspiră și dă cu mopul.
  • Pune așternuturi noi pe pat.
persoana da cu aspiratorul prin casa

Reguli de care să ții cont când faci curățenie în casă

Atunci când te pregătești să începi curățenia generală, trebuie să ții cont de anumite reguli care îți vor ușura munca și care îți vor oferi satisfacția lucrului bine făcut. Acum că știi care sunt etapele curățeniei generale, descoperă și regulile de bază ale acestui proces:

  • Protejează-ți mâinile cu mănuși, cu atât mai mult când folosești substanțe chimice de curățare.
  • Nu aplica produsele de curățare direct pe suprafețe, ci pe lavete.
  • Înainte de a începe curățenia generală, asigură-te că ai la îndemână toate produsele de menaj necesare.
  • Utilizează doar produse adecvate suprafețelor din locuință.
  • Evită folosirea aceluiași mop pentru toată pardoseala din casă.
  • Folosește lavete sau bureți diferiți pentru baie, bucătărie și piesele de mobilier.
  • Înlocuiește frecvent articolele pe care le folosești pentru curățenia generală, pentru a evita dezvoltarea bacteriilor.
  • Nu uita să scuturi de praf și să speli de fiecare dată textilele precum covoarele, draperiile, perdelele, păturile, pledurile, pernele decorative sau pernele pentru scaune.
barbat da cu aspiratorul

Greșeli de evitat când faci curățenie generală

Te pregătești de o curățenie generală în apartament? Iată care sunt greșelile pe care ar trebui să le eviți când faci curățenie în casă:

  • Nu începe curățenia în casă fără să te asiguri că ai la îndemână produsele de îngrijire și de curățenie necesare.
  • Nu uita să lași ușile și geamurile deschise larg atunci când faci curățenie, căci vaporii substanțelor chimice de igienizare sunt nocivi și pot avea efecte nedorite. Mai mult, aerul care pătrunde în locuință va ajuta la igienizarea încăperilor și îndepărtarea prafului într-un mod eficient.
  • Așa cum am menționat anterior, este important să respecți etapele curățeniei și să urmezi o ordine logică a camerelor, înlăturând riscul de a murdări din nou spațiile deja curățate.
  • Nu folosi cantități de produs mai mari decât este necesar. Fiecare produs de curățenie va veni cu instrucțiuni de utilizare, specificând volumul ideal pentru îndepărtarea prafului și a murdăriei.
  • Nu începe niciodată curățenia de jos în sus, ci invers, căci podelele trebuie să rămână întotdeauna la final. În caz contrar, dacă vei șterge praful după ce ai aspirat pe jos, se va face mizerie la loc de îndată.
femeie spala pe jos

Curățenia generală: produse recomandate

Înainte de curățenia generală în casă, orice gospodină trebuie să se înarmeze cu produsele și ustensilele potrivite pentru un astfel de proces laborios. Iată câteva produse recomandate pentru curățenia în casă, pe care le vei găsi în magazinele Profi:

  • Soluții universale pentru curățarea suprafețelor;
  • Degresant pentru bucătărie;
  • Detergenți de vase;
  • Detergenți și balsamuri pentru textile;
  • Odorizante de toaletă;
  • Mop;
  • Lavete profesionale pentru curățenie;
  • Bureți pentru vase;
  • Mănuși din latex;
  • Soluții pentru curățarea geamurilor și oglinzilor.

Și vestea bună este că poți face o curățenie generală super profi, fără a investi un buget generos în produse de curățenie speciale, căci la Profi vei beneficia întotdeauna de promoții fabuloase!

persoana cu galeata si mop in mana

Curățenia generală a locuinței nu trebuie să fie întotdeauna un proces anevoios, așa că ține cont de sfaturile și recomandările noastre pentru o curățenie cât se poate de eficientă. Și mai avem o surpriză pentru tine: descarcă-ți aplicația Profi și bucură-te săptămânal de oferte exclusive la produsele de curățenie!

Mai multe idei practice pentru tine

Cum să prepari pandișpan pufos: rețete simple și gustoase

25 august 2025

Bună ziua! Primiți cu deserturi delicioase? Dacă există un desert care poate fi baza oricărei prăjituri savuroase, acela este pandișpanul. Textura sa pufoasă inconfundabilă și adaptabilitatea sa îl fac preferatul multor gospodine și pasionați de gătit. Dacă și tu vrei să prepari, chiar la tine acasă, un pandișpan aerat și gustos, ți-am pregătit în continuare … Continue reading „Cum să prepari pandișpan pufos: rețete simple și gustoase”

Citește mai mult

Masa perfectă de Valentine’s Day: Idei inedite pentru o cină romantică

14 februarie 2023

O cină romantică la lumina lumânărilor este una dintre cele mai simple, dar fără de cusur, modalități de a petrece timp de calitate în doi indiferent de ocazie. Prilejurile pot fi diverse: Valentine’s Day, Dragobete, o zi de naștere, aniversarea relației sau pur și simplu o seară obișnuită. Acum, că suntem în luna iubirii și … Continue reading „Masa perfectă de Valentine’s Day: Idei inedite pentru o cină romantică”

Citește mai mult

Sosuri pentru paste făcute în casă pentru iarnă: conservă gustul verii!

28 august 2024

Te-ai gândit vreodată cât de plăcut ar fi să savurezi o farfurie de paste delicioase, acoperite cu un sos plin de arome, chiar și în mijlocul iernii? Vara, când grădina este plină de roșii, ardei, vinete și alte legume proaspete, este momentul perfect să începi pregătirile pentru iarnă. Sosurile pentru paste făcute în casă sunt … Continue reading „Sosuri pentru paste făcute în casă pentru iarnă: conservă gustul verii!”

Citește mai mult

Cei mai buni cărbuni de grătar: Tipuri, sfaturi și utilizări

15 noiembrie 2022

Aproape toată lumea iubește carnea la grătar. Desigur, dacă grătarul este bine făcut! Indiferent de anotimp, ne bucurăm de carne și de legume apetisante, făcute pe grill. Însă știi care sunt cele mai importante elemente care stau la baza unui grătar reușit? Ei bine, acestea sunt grătarul, desigur, carnea pentru grătar și cărbunele de grătar. … Continue reading „Cei mai buni cărbuni de grătar: Tipuri, sfaturi și utilizări”

Citește mai mult

Cum să reciclezi în bucătărie? Sfaturi și recomandări utile

30 iunie 2023

Reciclarea este o practică esențială pentru protejarea mediului înconjurător și conservarea resurselor naturale. Bucătăria este un loc important în care este generată o cantitate semnificativă de deșeuri, însă la fel de bine se poate transforma și într-un spațiu în care poți implementa cu ușurință diverse practici de reciclare. Dacă și tu te întrebi cum să … Continue reading „Cum să reciclezi în bucătărie? Sfaturi și recomandări utile”

Citește mai mult

Cum să gătești corect broccoli: 5 pași simpli pentru a-l face fraged si aromat

26 ianuarie 2024

Unele persoane iubesc această legumă, în timp ce alții nici măcar nu vor să audă de ea. Este vorba despre broccoli, această legumă cruciferă ce se înrudește cu varza, conopida, varza de Bruxelles sau bok choy. Înainte de a refuza o porție de broccoli însă, gândește-te că aceasta este una dintre legumele bogate în fibre. … Continue reading „Cum să gătești corect broccoli: 5 pași simpli pentru a-l face fraged si aromat”

Citește mai mult

Sărbătoarea Mărțișorului: Origini, legende și obiceiuri

16 februarie 2023

Cu toții visăm deja la acele zile călduroase de primăvară în care să ne bucurăm din plin de o natură trezită la viață și de razele soarelui. Calendaristic vorbind, primăvara începe în ziua de 1 martie, însă pentru români această zi este strâns legată de tradiția oferirii de mărțișoare, un simbol străvechi prin care este … Continue reading „Sărbătoarea Mărțișorului: Origini, legende și obiceiuri”

Citește mai mult

Cum se prepară laptele cu fidea: sfaturi și secrete pentru a obține o compoziție cremoasă

08 aprilie 2024

Multe persoane adoră gustul nostalgic al deserturilor copilăriei. Și pentru că știm că există multe rețete pe care cu toții le îndrăgeam în vremea copilăriei, tare mult ne dorim să ne întoarcem în timp și să ne delectăm cu un desert aromat. Nu, nu este vorba despre lapte de pasăre sau despre rețeta de plăcintă cu mere … Continue reading „Cum se prepară laptele cu fidea: sfaturi și secrete pentru a obține o compoziție cremoasă”

Citește mai mult

Plachie de crap cu legume de sezon: secretele unui preparat tradițional sănătos

23 septembrie 2024

Ești pasionat de gastronomie și iubești peștele? Numai bine, întrucât gastronomia românească este îmbogățită cu numeroase rețete delicioase cu pește, de la saramură și ciorbă de pește până la cele mai apetisante rețete de pește la cuptor. Una dintre aceste rețete este și plachia de crap cu legume, un adevărat deliciu pescăresc. Plachia de crap este un … Continue reading „Plachie de crap cu legume de sezon: secretele unui preparat tradițional sănătos”

Citește mai mult

Alimente de origine vegetală: ce poți mânca oricând?

28 martie 2023

Alimentele de origine vegetală sau alimentația plant-based reprezintă o tendință alimentară relativ recentă. Pe fondul popularității dietei low-carb de la sfârșitul anului 2010, alimentația plant-based este o nouă filozofie alimentară, care câștigă din ce în ce mai multă apreciere în prezent și care este susținută de o mulțime de cercetări științifice.  Definiția unei diete bazate … Continue reading „Alimente de origine vegetală: ce poți mânca oricând?”

Citește mai mult