Selectează-ți localitatea și magazinul pentru a putea vedea ofertele personalizate.

Nu ai găsit magazinul?
Continuă căutarea pe hartă

Vezi harta

Un altfel de teambuilding – angajații Profi ajută natura

10 iunie 2019

Câteva zeci de colegi de la sediul PROFI din Timișoara și-au încheiat ziua de lucru imediat după prânz, deciși să ajungă la Pădurea Verde din Timișoara. Da, să respire aer curat dar, și mai important, inspirați de Ziua mondială a Mediului – care tocmai fusese sărbătorită cu două zile înainte, s-au hotărât să ajungă acolo pentru a-i reda pădurii frumusețea naturală, eliberând-o de gunoaiele și de resturile de la picnic pe care, peste an, vizitatori nepăsători au uitat să le mai ia cu ei, la plecare. Iar pentru că și pe lângă sediu au observat că lumea aruncase gunoaie la întâmplare, s-au pus pe treaba începând chiar de acolo.

Înarmați cu mănuși și saci de plastic, plini de veselie și vorbe de duh, temerarii și-au luat misiunea în serios, iar în urma lor verdele ierbii și al frunzelor a rămas mai viu, mai strălucitor. Până și vremea a contribuit în felul său, stăpânindu-și tunetele și fulgerele din zilele precedente și lăsând loc unui soare blând ce îndemna la aventură.

“Sandvișul este mai gustos, apa mai bună și altfel vorbești cu colegii tăi când acel ceva pe care îl faceți împreună, diferit de munca de zi cu zi de la birou, îți dă simțământul că ești încă și mai util, de-a dreptul salvator,” este de părere Natașa Pînișoară, Responsabil de Mediu în cadrul rețelei PROFI. “Mai mult decât atât, când ești relaxat și cu gândul liber să zburde încotro își dorește el, descoperi că, fără niciun fel de efort, îți vin în minte soluții la care poate că nici nu te-ai fi gândit în timpul orelor de program” adaugă Florentina Nistru, și ea membră a aceluiași departament.

A fost o idee spontană, creată din dorința de a trage un semnal de alarmă privind problema reală pe care o reprezintă deșeurile gestionate necorespunzător. În ultima perioadă, se discută intens despre colectarea selectivă a deșeurilor și despre obiectivele naționale de reciclare, dar noi încă ne mai plimbăm printre deșeuri “uitate” pe alei și în albiile râurilor. Considerăm că prin astfel de campanii putem influența comportamentul nostru, al tuturor, acționând responsabil în ceea ce privește gestionarea corectă a deșeurilor. Printr-o atitudine potrivită față de mediul înconjurător putem fi chiar noi schimbarea pe care dorim să o vedem în lume.

Le-a plăcut? Cu siguranță! Altfel de ce s-ar fi hotarât ca anul viitor să se pregătească mai bine și mai din timp, să cheme și alți colegi din PROFI să vină la pădure, în număr mult mai mare? Și, așa cum adesea se întâmplă cu inițiativele din acest oraș, să vină nu doar la pădurea din Timișoara ci din mai toată țara!