Magazinele franciză tip agent Profi – Succes fulgerător
25 martie 2021Apărute experimental în urmă cu 8 ani, magazinele franciză tip agent Profi sunt un real succes, extinzându-se rapid: în mai, anul trecut, erau deja 200 iar la începutul lunii numărul lor a depășit 400.
„În 2020, odată cu stabilirea liniilor de dezvoltare a companiei pentru următorii 5 ani, a început accelerarea Programului Agent Profi, devenit prioritate strategică, alături de politica agresivă de expansiune prin care rețeaua noastră s-a remarcat în piața de retail,” a declarat Petruța Ioniță, Director de Franciză Profi. “Până la finalul anului, ne propunem să dăm în franciză tip agent alte câteva sute de magazine din zone urbane și rurale. Ne onorează contribuția semnificativă pe care o putem aduce la dezvoltarea comunității antreprenoriale din România.”
Modelul promovat de PROFI este ideal pentru cineva care dorește să devină antreprenor. Riscul financiar este scăzut comparativ cu achiziționarea unei francize clasice sau cu lansarea pe cont propriu într-o idee nouă de business. În baza unui contract de colaborare, PROFI oferă spre operare un magazin la cheie, în care a făcut toate investițiile necesare pentru amenajarea spațiului, mobilier, echipamente și pentru care plătește cheltuielile curente de funcționare și stocul de marfă.
Agentul Profi trebuie să aibă experiență în comerț, să înființeze o firmă, să depună înainte de începerea colaborarii o garanție de cel mult 10.000 de euro și, evident, să administreze cu succes magazinul. Pentru serviciile de management și operare a magazinului, Profi oferă agentului un comision lunar din vânzari și un bonus anual.
“Avem deja dovada că dezvoltarea rețelei în franciză tip agent amplifică succesul magazinelor noastre, astfel că avem un plan și dedicăm resurse pentru crearea unei academii de pregătire a celor implicați în activitatea magazinelor Profi, pentru remodelarea cu noul concept Monaco a magazinelor gestionate de agenți Profi, pentru dezvoltarea unei structuri operaționale dedicate si altele”, a declarat Pawel Musial, Directorul general Profi Rom Food.
Cu peste 1400 de magazine în mai bine de 640 de localități si o echipă ce depașește 23.000 de colegi, Profi este rețeaua românească de retail modern cu cea mai mare acoperire geografică și cel mai mare angajator privat din țară.