




SuperEroii Emoțiilor aduc magia de Crăciun
Beneficiar: Asociația Ora lui Robert
„SuperEroii Emoțiilor” ne-au arătat încă o dată că magia Crăciunului prinde viață prin emoții sincere și momente împărtășite în ultima misiune a lor din acest an. Micii noștri eroi și-au pus toată creativitatea la treabă, au împletit ramuri de brad, au legat funde colorate și au creat, cu mâinile lor, coronițe ce poartă în ele magia Crăciunului. Însă mai presus de orice, au învățat să dăruiască bucurie și au descoperit emoția simplă a faptului că Moș Crăciun nu i-a uitat.
Ultima misiune a supereroilor emoțiilor din 2024 a fost una plină de creativitate în care cei mici au pregătit decorațiuni în așteptarea Moșului. Împreună au învățat să împletească ramuri de brad în coronițe de sărbătoare, au legat fundițe și au descoperit magia sărbătorilor. Încununând activitatea de pe parcursul anului, au învățat să își înțeleagă emoțiile, să împartă bucurie și să își construiască încrederea în ei.
„SuperEroii Emoțiilor – Misiunea Înțelegerii” este un proiect susținut de Profi al Asociației Ora Lui Robert prin care copiii din centrele de plasament învăță cum să își gestioneze emoțiile și să devină proprii lor eroi în cadrul atelierelor ghidate de psihoterapeuți.
Ne bucurăm că le-am putut fi alături într-un demers menit să ofere șanse egale pentru toți și să contribuie la crearea unei lumi mai bune.