Zilele Dofteanei
Beneficiar: Unitatea Administrativ Teritorială Dofteana
În data de 31 august 2019, subprefectul județului Bacău, a fost prezent alături de primarul comunei Dofteana la manifestările dedicate evenimentului ”Zilele comunei Dofteana” – prilejuit de împlinirea a 583 de ani de la prima atestare documentară a comunei.
Totodată în cadrul ceremoniei, a fost acordată distincția de cetățeni de onoare unui număr de 25 de militari veterani ai teatrelor de operații, răsplătiți astfel pentru dăruirea pusă în slujba țării pe care au reprezentat-o cu mare cinste în misiunile din Kosovo, Irak și Afganistan.
Nu au lipsit programele artistice, distracția pentru copii, sportul, arta si, bineînteles, voia bună.
Profi România a fost alături de organizatori prin sponsorizare de produse.