Mutat la Țară Fest
Beneficiar: Mutat la Țară Timp de două zile, Muzeul Satului Bănățean a fost gazda Mutat la Țară Fest, un festival neorural dedicat comunității, meșteșugurilor, naturii și experiențelor autentice, la care Profi s-a alăturat cu drag. Evenimentul a adus vibe-ul de acum și ritmul de demult, într-un weekend în care satul viu și valorile sale reinterpretate […]
Festivalul Orezului 2026
Beneficiar: Asociația Semper Agape Pentru al treilea an consecutiv, Profi a fost alături de comunitatea din Partoș la Festivalul Orezului, un eveniment caritabil care transformă tradiția, generozitatea și spiritul comunitar într-un sprijin real pentru cei care au nevoie de ajutor. Celebrând istoria și obiceiurile bănățene, festivalul pune în valoare patrimoniul gastronomic local, prin implicarea voluntarilor […]
Împreună pentru comunitatea din Partoș și în 2026
Beneficiar: Asociația Semper Agape În 2026, Profi continuă să susțină activitatea desfășurată de Asociația Semper Agape, un partener de suflet implicat activ în sprijinirea comunității din Partoș, județul Timiș. Prin proiectele sociale, educaționale și culturale dezvoltate de asociație, zeci de copii și persoane vârstnice beneficiază zilnic de sprijin, grijă și activități dedicate lor. Un rol […]
Colecta Națională de Alimente 20 – 22 martie 2026
Beneficiar: Federația Băncilor pentru Alimente din România Pentru că gesturile mici pot face o diferență uriașă, suntem recunoscători că am fost parte din una dintre cele mai ample inițiative de solidaritate din țară, organizată de Federația Băncilor pentru Alimente din România (FBAR). Timp de 3 zile, în 54 de magazine Profi din toată țara, clienții […]
Crăciun de poveste la Partoș 2025
Beneficiar: Asociația Semper Agape Pe 18 decembrie 2025, echipa Profi a dus mai departe frumoasa tradiție de a fi alături de vârstnicii de la Centrul de zi „Dar din Dar – Varlaam Almajanu” din Partoș. Este deja o tradiție pentru noi ca în pragul Crăciunului, să revenim an de an, cu drag, în comunitatea din Partoș […]
Maramureș Balloon Fiesta
Beneficiar: Asociația Sens Maramureș Balloon Fiesta, ediția 10, e o poveste despre efort, comunitate și bucurie autentică Maramureș Balloon Fiesta, festivalul de bucurie ce colorează cerul unei zone de poveste cu baloane cu aer cald, a ajuns la cea de-a 10-a ediție, pe care ne-am bucurat să o susținem. Un adevărat exemplu de colaborare, evenimentul […]
Festivalul Inimo 2025
Beneficiar: Asociația Glasul Vieții Pe 30 și 31 august, Piața Palatului Culturii din Iași s-a transformat într-un adevărat spațiu al speranței și generozității în cadrul Festivalului Internațional al Familiei, al Vieții și al Faptelor Bune – INIMO. Organizat de Asociația „Glasul Vieții”, sub coordonarea părintelui Dan Damaschin, evenimentul a reunit mii de participanți și a mobilizat […]
Cum să inițiezi un proiect de sănătate comunitară: pași și sfaturi practice
Dacă vrei să faci o diferență în comunitatea ta și să promovezi un stil de viață sănătos, inițierea unui proiect de sănătate comunitară poate fi un pas important. De la identificarea nevoilor până la implementarea soluțiilor, procesul poate părea complicat, dar cu o planificare adecvată, vei putea să inspiri schimbări pozitive. Iată cum să abordezi […]
Mâini înfrățite în Apuseni 2025
Beneficiar: Asociația Verde de Banat Suntem mereu alături de comunitățile care au nevoie de sprijin, cu empatie și căldură. Împreună cu Asociația Verde de Banat, am ajuns la familii și bătrâni singuri din Apuseni, pentru a sărbători 500 de ani de atestare documentară a comunei Întregalde. Am poposit cu brațele pline cu alimente de primă […]
