



SuperEroii Sănătății
Beneficiar: Organizaţia Salvaţi Copiii Filiala Timişoara
Peste 150 de copii au descoperit lumea sănătății prin joc și creativitate
De Ziua Copilului, peste 150 de mici artiști și-au imaginat cum arată un adevărat „supererou al sănătății”. Pentru unii, acesta poartă stetoscop, pentru alții folosește microscopul sau o trusă de prim-ajutor, însă în toate desenele a apărut aceeași calitate esențială: grija față de ceilalți.
Creațiile au fost realizate în cadrul proiectului „Supereroii Sănătății”, derulat de Organizația Salvați Copiii – Filiala Timișoara. Cele mai inspirate lucrări au fost premiate pe 1 iunie 2026, în cadrul unui eveniment organizat de Administrația pentru Sănătate și Educație.
Dincolo de concursul de desen, copiii au avut ocazia să pătrundă în lumea fascinantă a medicinei și a științei. Aceștia au observat microorganisme la microscop, au ascultat bătăile inimii cu ajutorul stetoscopului și au învățat, prin jocuri, demonstrații și experiențe interactive, cât de importante sunt igiena, prevenția și acordarea primului ajutor.
Atelierele au fost susținute de specialiști din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu”, Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara, Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” și Universității de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara.
