Selectează-ți localitatea și magazinul pentru a putea vedea ofertele personalizate.

Nu ai găsit magazinul?
Continuă căutarea pe hartă

Vezi harta

Învăț să nu fiu sărac

11 noiembrie 2017

Aproape jumătate (46%) dintre copiii de până în șase ani din România sunt în risc de sărăcie și excluziune socială, arată datele Eurostat pe 2015.
În programul de eradicare a sărăciei prin educație, al Fundației FARA, această statistică ia forma a sute de povești de viață trăite de copiii pe care îi sprijinim să nu abandoneze școala. 
Din cauza condiţiilor grele și lipsei de educație adecvată în mediul rural, mulți dintre părinți nu ştiu să citească şi să scrie – ceea ce înseamnă că nu sunt în măsură să îşi ajute copiii la şcoală. Din această cauză, rata abandonului școlar este în continuă creștere în România. Prin cursurile after-school ale FARA, peste 200 de copii recuperează materia pierdută, își fac temele, învață noțiuni noi și descoperă lumea dincolo de lipsurile care îi înconjoară. După orele de la școală și înainte de a se așeza din nou în bănci, sub îndrumarea învățătorilor care îi ajută cu temele de acasă, copiii primesc din partea Fundației o masă caldă. Pentru majoritatea, aceasta este singura masă din zi.  Proiectul ”Învăț, să nu fiu sărac”, din competiția ”Împreună cu tine, Profi salvează destine” dă posibilitatea ca acești copii să aibă un viitor diferit față de prezentul în care trăiesc ei și părinții lor.