


Construirea unui spital de excelență în Terapie Intensivă Nou-Născuți
Beneficiar: Asociația Cristi Vasiliu / ACV România
Împreună construim șanse la viață pentru nou-născuții aflați în stare critică
La Târgu Mureș prinde contur unul dintre cele mai ambițioase proiecte medicale dedicate nou-născuților din România: construirea, de la zero, a unui centru de excelență pentru Terapie Intensivă Nou-Născuți. Lucrările avansează, iar fiecare etapă finalizată aduce proiectul mai aproape de momentul în care va putea primi primii pacienți.
Profi susține această inițiativă derulată de Asociația Cristi Vasiliu – ACV România, în parteneriat cu Asociația Inima Copiilor. Centrul este construit exclusiv din donații și sponsorizări și demonstrează cât de importante sunt parteneriatele dintre companii, societatea civilă și sistemul public de sănătate pentru dezvoltarea unor soluții medicale durabile.
Noua clinică va include 27 de saloane individuale, o bancă de lapte matern, spații dedicate părinților și un centru de pregătire pentru personalul medical. Aproximativ 500 de nou-născuți vor putea fi tratați aici în fiecare an, în condiții moderne și adaptate celor mai complexe cazuri.
Mai mult decât o nouă clădire, proiectul va contribui la creșterea capacității României de a trata nou-născuții aflați în stare critică, la îmbunătățirea condițiilor de îngrijire și la reducerea presiunii asupra centrului de Terapie Intensivă Nou-Născuți din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Marie Curie” din București.
Ne bucurăm să vedem cum această inițiativă ambițioasă devine realitate, pas cu pas, prin implicarea tuturor partenerilor. Credem că schimbările cu adevărat importante se construiesc împreună, iar atunci când resursele, experiența și solidaritatea sunt reunite în jurul unei cauze comune, impactul depășește sprijinul punctual și poate contribui la transformarea întregului sistem medical.
