Selectează-ți localitatea și magazinul pentru a putea vedea ofertele personalizate.

Nu ai găsit magazinul?
Continuă căutarea pe hartă

Vezi harta

Ambulanța Pentru Monumente

21 iulie 2022
Beneficiar: Asociația Monumentum

Așteptarea a luat sfârșit, au început din nou intervențiile Ambulanței Pentru Monumente în sudul Transilvaniei iar, Profi a fost și este alături de Asociația Monumentum  în continuare.

Proiectul Ambulanţa Pentru Monumente, inițiat de către un grup de iubitori ai patrimoniului și derulat de către Asociația Monumentum îşi propune să acţioneze eficient în domeniul salvgardării patrimoniului imobil prin punerea în siguranţă a unor obiective de patrimoniu importante aflate în stare avansată de degradare din sudul Transilvaniei, până când acestea vor putea fi restaurate.

Profi este partener de tradiție din 2019 al proiectelor Ambulanței Pentru Monumente pentru că punem suflet in cultură și dorim să păstrăm  patrimoniul nostru imobil.